Trupul reginei Ana va fi adus în România pe 9 august. Programul funeraliilor

Data publicării:
REGINA ANA agerpres 5698559

 Foto: familiaregala.ro

Actualizare 12:15. Casa Regală a anunțat programul funeraliilor Reginei Ana a României.

- 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Publicul nu va avea acces la eveniment.

- 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest răstimp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:

- Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

- Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.

- Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.

- Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite.

Publicul și presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces.

11-12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

- Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, în culori închise.

- Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase, de niciun fel.

- Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

- Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei

- Să aibă la ei un document de identitate.

- Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal ori pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.

- Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.

- În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

13 august 2016, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, chiar în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. La ora 11.30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară.

De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.


Nu se știe încă dacă Regele Mihai va veni în România la înmormântarea soției lui, având în vedere starea sa precară de sănătate. Avocatul Casei Regale a precizat, luni, că tinde să creadă că nu va veni. Totuși, Regele Mihai a transmis dorința ca Regina Ana să fie înmormântată cu funeralii regale.  

De asemenea, Familia Regală a anunțat că urmează mare doliu pentru șapte zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.

Majestatea sa, Regina Ana, va fi înmormântată la Curtea de Argeş, acolo unde a fost construită o nouă catedrală episcopală, care să servească drept necropolă pentru Casa Regală a României. Deşi construcţia nu este complet finalizată, criptele unde vor fi înmormântaţi membrii familiei Regale sunt deja pregătite. 

Regina Ana va fi înmormântată în curtea mănăstirii Curtea de Argeș, unde sunt înmormântați și Regele Carol I, Regele Ferdinand și Regina Maria. De altfel, ultimele funeralii regale de la Curtea de Argeș au avut loc pe 24 iulie 1938 când a fost înmormântată Regina Maria. 

Cei care vor să aducă un ultim gând reginei Ana o pot face începând de astăzi. Cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. 

Cărțile de condoleanțe vor fi deschise 40 de zile. De asemenea, la Castelul Peleș a fost coborât drapelul în bernă. Atât Castelul Peleș cât și Pelișorul au fost reședințele Casei Regale a României. 

Regina Ana a murit, luni, la ora 13.45 la un spital din Elveția. Majestatea sa ar fi împlinit 93 de ani pe 18 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri