Ultima zi de fumat în spații publice închise

Data publicării:
tigara tigari fumatori

La Oradea, patronii localurilor se gândesc la soluţii pentru a respecta legea antifumat, fără să piardă clienţi. 

„Vom scoate terasele mai repede decât în oricare an pe motivul ăsta și o să ne gândim la niște meniuri noi, special create”, spune Linda  Şereş,  administratorul unei cafenele.

Alţi patroni au început lucrări de reamenajare, chiar dacă asta înseamnă cheltuieli suplimentare.

„Se extinde, se vor pune canapele și pentru cei care vor fuma să se simtă comfortabil. Până atunci am găsit o modalitate pentru că am amenajat un mic spațiu pentru a ieși să se fumeze”, explică Kinga Akom, ospătar.

Mai dificil este pentru patronii care au localuri unde nu pot face niciun fel de modificare. Deşi spun că mai bine de două treimi dintre clienţi sunt fumători, ei vor fi nevoiţi să-i trimită în stradă.

„Este spațiu închis și sub pasaj și cine va dori să fumeze va fuma în afara pasajului”, spune Bogdan Hodişan - administratorul unui pub.

„În momentul în care merg să mănânc într-un restaurant eu ca fumător nu îmi convinge să respir fumul altor fumători”, spune un client.

Pentru a se bucura de ultima seară în care mai pot să îşi aprindă ţigările, fumătorii din Sibiu s-au adunat aseară în localurile din oraş. Un fumător a adus într-un bar 80 dintre cele peste 200 de pipe pe care le are în colecţia personală. Iar pe barul cafenelei a fost agăţată o coroană, cu mesajul "Un ultim omagiu fumatului în bar".

„Suntem o comunitate, asta ne leagă. Fumatul, poveştile... Tot timpul improvizăm, tot timpul găsim un motiv să râdem, indiferent că e situaţia neagră, că e situația roz”, spune Răzvan Beju, administrator de cafenea.

Şi la Timişoara fumătorii au profitat de ultima seară în care s-a putut fuma în spaţiile închise. Pe unii dintre ei legea antifumat i-a determinat să renunţe la ţigări: „Am zis că măcar o lege bună dacă avem să încerc să o respect, dacă nu ne facem un pic de bine să încercăm”. 

„Da, o să mai merg și în cluburi și în baruri”, spune un alt client. (Reporter: Și o să ieși afară la țigară?) „Sau nu o să mai fumez”, adaugă el.

Legea antifumat intră în vigoare în această noapte, iar de pe 18 martie, poliţiştii locali vor începe să dea amenzi celor care nu respectă legea. Amenda pentru un fumător va porni de la 100 de lei şi va ajunge la 500 de lei. Administratorii care permit fumatul în localuri riscă amenzi între 5 mii de lei şi 15 mii de lei. În plus, ei ar putea rămâne şi fără autorizaţia de funcţionare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...