Un cioban a ajuns la spital după ce a fost atacat de urs

Data publicării:
urs

Un cioban din localitatea prahoveană Vâlcăneşti a ajuns la spital, duminică, după ce a fost atacat de un urs, animalul muşcându-l de un genunchi. În acest week-end, în mai multe zone din judeţul Prahova localnicii au cerut sprjinul autorităţilor după ce au constatat prezenţa în zonele locuite a unor animale sălbatice, respectiv urşi şi poci mistreţi, în total de la începutul anului jandarmii având peste o sută de astfel de intervenţii.

Ultimul astfel de incident s-a produs duminică după-amiază, în comuna Vâlcăneşti, unde un cioban a fost atacat de un urs care îşi face frecvent apariţia în acea zonă.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, care au intervenit la faţa locului, bărbatul a fost muşcat de un genunchi, ulterior atacului el suferind o luxaţie la celălalt picior.

Jandarmii prahoveni au intrerventi, în acest week-end, la alte şase cazuri în care loclainici din judeţ au semnalat prezenţa unor animale sălbatice. Astfel, sâmbătă echipajele de jandarmi au intervenit în staţiunea Buşteni, unde un porc mistreţ care a coborât în oraş şi s-a apropiat foarte mult de gospodări, fiind ucis de câinii localnicilor Tot în Buşteni, sâmbătă seară, localnicii de le strada Cezar Petrescu au semnalat prezenţa a şapte urşi coborâţi din pădure la tomberoanele de gunoi din zonă.

Vineri, şi în oraşul Breaza un urs a apărut pe străzi, el fiind alungat de către jandarmi, iar în staţiunea Buşteni a apărut o ursoaică cu pui, în timp ce în Azuga pe străzile staţiunii a fost văzută o vulpe care a intrat în curtea unei case.

De la începutul acestui an şi până în prezent, jandarmii prahoveni au avut peste 110 intervenţii pentru îndepăratarea animalelor sălbatice care îşi fac apariţia în localităţi. În astfel de situaţii, echipele folosesc semnale acustice, dar au şi dreptul a folosi arma, dacă prezenţa animalelor pune în pericol viaţa membrilor echipei de intervenţie sau a localnicilor ori turiştilor, a declarat şeful IJJ Prahova, colonel Liviu Coman. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri