Bărbat atacat cu sabia. Agresorii au fost prinși

Data actualizării: Data publicării:
20180418_204838

ACTUALIZARE. Bărbaţii suspectaţi că au lovit cu o sabie administratorul unui bloc dintr-un cartier rezidenţial de la marginea Capitalei au fost prinşi. Oamenii legii i-au căutat pe cei doi aproape 20 de ore. Au descoperit că unul dintre ei este îngrijitor la o companie de taxi şi ar fi luat maşina fără să aibă voie. Apoi au intrat în cartier cu taxiul, iar la ieşire au încercat să forţeze bariera. N-au reuşit şi s-au încăierat cu locatarii. 


Doi bărbaţi sunt căutaţi de poliţiştii din Ilfov, după ce ar fi provocat o altercaţie în timpul căreia o persoană a fost rănită. Cei doi, un taximetrist şi un pasager în maşina acestuia, au încercat să forţeze, aseară, bariera de la ieşirea dintr-un cartier rezidenţial, aflat la marginea Capitalei. Martorii susţin că unul dintre ei ar fi scos o sabie şi l-ar fi lovit pe administratorul unui bloc din apropiere, care venise să vadă ce se întâmplă.

Ciprian Romănescu, IPJ Ilfov: Într-un complex din Chiajna a avut loc o altercaţie între mai multe persoane necunoscute. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat faptul că două persoane necunoscute ar fi agresat un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, agresorii nemaifiind prezenţi la momentul sosirii poliţiştilor. Victima a fost transportată la o unitate spitalicească din Bucureşti pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.

Oamenii care locuiesc în zonă au spus că cei doi agresori au intrat aseară cu mașina, un taxi, pe strada Complexului, o stradă privată închisă cu barieră. În momentul în care au vrut să iasă de pe stradă, bariera, care poate fi acționată doar de locatarii complexului prin telecomandă sau telefon, nu s-a deschis, așa că cei doi s-au dat jos din taxi și au încercat să o forțeze.

În acel moment, câțiva proprietari care au văzut ce se întâmplă au ieșit și le-au spus celor doi să înceteze. Administratorul unui bloc a fost lovit cu o sabie în zona feței de unul dintre agresori.

Victima a fost dusă la spitalul universitar și din primele informații știm că este în stare stabilă.

Incidentul a avut loc aseară în jurul orei 19:30 și, iată, la mai bine de 12 ore distanță polițiștii îi caută pe cei doi care au fugit și au abandonat taxiul în locul unde a avut loc altercația.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri