VIDEO. Acasă la dictator. Fosta reședință a familiei Ceaușescu, deschisă publicului

Data publicării:
vila p50 1

Peste 80 de încăperi impunătoare, decorate cu mobilă scumpă şi cu accesorii de lux, robinete suflate cu aur şi tapet de mătase naturală are fosta reşedinţă a familei dictatorului.

Membrii familiei Ceaușescu voiau să se relaxeze într-un decor verde tot anul, așa că au amenajat în interiorul casei o seră, unde luau masa și puteau să se relaxeze lângă un mandarin și un brad.

Tot pentru confort, aveau la dispoziţie un cinematograf privat şi o piscină.

Cu toate acestea, mulţi dintre cei peste 300 de vizitatori ai vilei nu au părut impresionaţi de vila în care a trăit familia Ceauşescu.

„Mi se pare ceva foarte simplu, decent, de bun-simț față de un cuplu prezidențial”, spune un vizitator.

Turiştii străini au însă altă viziune asupra fostei reşedinţe a familiei Ceauşescu.

Este o casă foarte, foarte frumoasă. Bineînţeles, este luxoasă. Dacă oamenii treceau printr-o perioadă grea, atunci aceasta este o casă foarte luxoasă pentru acele vremuri”, spune un turist.

Au fost şi vizitatori care au căutat icoane pe pereţii vilei. Asta în condiţiile în care 20 de biserici şi mănăstiri din Bucureşti au fost demolate la ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Intrarea în circuitul turistic a locuinţei fostului dictator îi va ajuta pe români să cunoască mai bine ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, sunt de părere oficialii Guvernului.

„Cred că nivelul de nostalgie pe care îl observăm acum în sondajele noastre de opinie, și ni se pare destul de mare, va putea să dispară cu timpul, pe măsură ce oamenii vor începe să cunoască, vor începe să înțeleagă”, spune vicepremierul Vasile Dâncu.

Vizitarea vilei din Bulevardul Primăverii nr. 50 a fost gratuită în prima zi, dar de săptămâna viitoare un tur va costa 30 de lei.


Doar astăzi intrarea este gratuită, dar locurile sunt limitate şi accesul se face pe baza unei programări. Un tur durează aproximativ 45 de minute, iar organizatorii, care speră să atragă mulți turiști străini, pun la dispoziție și un ghidaj în limba engleză. Biletul va costa 30 de lei.

(VIDEO. Sera dictatorului)

Vila, cunoscută pe vremuri sub denumirea „P50”, unde nu aveau acces decât membrii familiei Ceaușescu, are nu mai puțin de 80 de încăperi, cinematograf, piscină interioară, seră, grădină cu păuni. Tot mozaicul din clădire a fost pus manual, piesă cu piesă.

(VIDEO. Sala cu piscina)

Vreme de 24 de ani, doar câţiva au avut acces în spatele porţilor bine păzite ale palatului din Primăverii. Şi doar cinci oameni: Nicolae şi Elena Ceauşescu şi cei trei copii ai lor s-au bucurat de bogăţiile ascunse în impozanta vilă cu 80 de camere, cinematograf şi piscină.

(VIDEO. Dormitorul soților Ceaușescu și canapeaua pe care stăteau labradorii)

Chiar dacă în zilele tulburi de după Revoluţie mulţi şi-au luat suveniruri valoroase din palat, el încă rămâne o dovadă vie a vieţii îmbelşugate pe care o duceau dictatorii pe vremea când românii nu ştiau ce să mai pună pe masă. Robinetele suflate cu aur, marmura şi mobilele de lux ale lui Ceauşescu sunt foarte bine conservate.

(VIDEO. În grădina de vară, cameramanul Digi24 a surprins și unul dintre celebrii păuni)

(VIDEO. „Salonul de meditație” este decorat în stil renascentist)

Programul de vizitare a fost prelungit, sâmbătă, cu o oră. Aproape 100 de persoane au fost interesate să vadă cum locuia fostul dictator și soția sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...