VIDEO. Manifestație anticorupție în fața Ambasadei Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
protest

Manifestaţiile anticorupţie din Rusia şi-au găsit susţinere la Bucureşti. Aproximativ 30 de oameni s-au adunat în faţa ambasadei ruse pentru a-şi arăta solidaritate cu cei care au ieşit în stradă săptămâna trecută pentru a cere schimbarea.

„Solidaritate!” și „Libertate!” au scandat manifestanții din Capitală.

Doi dintre reprezenții acestora au fost primiți de ambasadorul rus, Valeri Kuzmin. Au stat la discuţii mai bine de o oră.

Alexandru Surcel, organizator al protestului: A fost nemulţumit de acest protest. La un moment dat a ţinut foarte insistent să ne spună că ei nu vor accepta lecţii de la nimeni. În acest moment există o mişcare anticorupţie în cam toată Europa de Est care în mare măsură a plecat de la noi. Dacă Rusia devine un stat de drept cu adevărat, întreaga regiune, din care face parte şi România, va fi mult mai sigură.

Reprezentanţii ambasadei ruse nu au stat de vorbă cu presa.

Rusia a cunoscut săptămâna trecută proteste fără precedent în ultimii cinci ani. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă la Moscova, dar şi în alte mari oraşe ale ţării pentru a denunţa corupţia după ce un documentar făcea dezvăluiri despre o presupusă avere fabuloasă acumulată ilegal de premierul Dmitri Medvedev.

În capitală, protestele s-au încheiat cu sute de arestări inclusiv cea a lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei şi principalul rival politic al lui Vladimir Putin. Kremlinul a numit manifestaţiile o provocare şi susţine că mai mulţi tineri au fost plătiţi să iasă în stradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri