VIDEO. Maşină spulberată de tren. Gestul inexplicabil al şoferului care a vrut să moară

Data publicării:
accidenttren

Un şofer care a făcut scandal în trafic, revoltat de aşteptarea la trecerea peste calea ferată, a sfârşit călcat de tren. Şi-a luat în mormânt şi soţia, aflată cu el în maşină. Martorii povestesc că omul a depăşit coloana nervos, după ce se certase cu un alt şofer pentru o banală tamponare în trafic.

Atenţie! Imagini cu puternic impact emoţional

Ora 8.15 în această dimineaţă. Ieşirea din Brăila spre Râmnicu Sărat. Maşinile opresc la trecerea peste calea ferată pentru că semnalele acustice şi luminoase anunţă apropierea trenului regio Constanţa - Galaţi. În imaginile surprinse de o cameră de bord se vede cum, ajuns la rând, unul dintre şoferi se ia la ceartă cu un alt conducător auto. Martorii spun că scandalul a fost provocat de o tamponare uşoară.

Şoferul maşinii urcă nervos la volan, demarează, trece pe lângă toate celelalte maşini şi forţează trecerea căii ferate.

Trenul izbeşte cu viteză maşina şi o târăşte cale de câteva zeci de metri.

Şoferul, un bărbat de 38 de ani şi soţia sa, aflată pe locul din dreapta, n-au avut nicio şansă.

Ştefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila: „Conducătorul auto nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivelul cu calea ferată”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri