Flavius Boncea, decorat de Rege: Politicienii să se gândească de ce lumea a stat la coadă pentru 3 secunde în faţa unui catafalc

Data actualizării: Data publicării:
cortegiu 171216_DE_SUS_REGELE_MIHAI_14_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Flavius Boncea, decorat în 2011 de Regele Mihai cu Medalia pentru Loialitate a vorbit la Digi24 despre modul în care au reacţionat în aceste zile faţă de moartea Regelui. „Abia în aceste zile se deschid ochii lumii”, a spus el.

Flavius Boncea l-a cunoscut pe Regele Mihai în 1997, moment de la care au avut mai multe întâlniri. „Era un om, în primul rând, dar care impunea un respect deosebit. Nu am cunoscut nici măcar o singură persoană care să-l fi cunoscut pe rege şi să nu se fi schimbat profund de la acel moment”, a spus el.

Referindu-se la atitudinea românilor din ultimele zile, Flavius Boncea a arătat că, în opinia sa, „românii ajung abia în acest moment trist să cunoască ce a însemnat regele. Cei mai mulţi. Până la acest moment trist, s-a vorbit foarte puţin despre rege. Ani de zile s-a vorbit în termeni umilitori, s-a minţit, s-a manipulat. Apoi au apărut frânturi de adevăr.

Abia în aceste zile se deschid ochii lumii. Această pierdere enormă poate fi şi un moment de renaştere.
Dacă ne uităm la vremurile pe care le traversăm azi nu sunt cu mult diferite faţă de 1866, când s-a luat decizia aducerii unui principe străin. A fost o decizie care a adus linişte şi a dus România pe alt drum. Acum, nu avem elitele politice de atunci.

Bucureştiul mi s-a părut fabulos. Zeci de mii de oameni au stat la coadă ca să se reculeagă 3 secunde. Parcă întreaga populaţie a încercat să recupereze aşteptarea de zeci de ani a regelui. Regele spunea că viaţa lui a fost o lungă şi loială aşteptare. Noi asta am încercat, să recuperăm aşteptând noi ca să aducem un omagiu Majestăţii Sale. Asta e lecţia pe care ar trebui să o înveţe politicienii. Să se gândească de ce lumea a stat la coadă doar ca să treacă 3 secunde prin faţa unui catafalc”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri