Ford vrea să angajeze 1.700 de persoane. Oferta este de nerefuzat

Data publicării:
ford craiova fb

Americanii de la Ford au ieşit la recrutare de personal pentru uzina de la Craiova şi nu prea au succes, aşa că se uită după ajutor.

Vor să angajeze 1.700 de persoane, motiv pentru care conducerea companiei s-a întâlnit cu primarii din 30 de localităţi din judeţul Dolj şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean cărora le-au cerut sprijin pentru găsirea acestor salariaţi.

Din cele 1.700 de locuri vacante, multe sunt posturi de operator de bază şi operator calificat.

Sunt căutate persoane care să nu stea la mai mult de 35 de kilometri de Craiova, iar Ford promite şi că va deconta o parte din cheltuielile de transport, va acorda tichete de masă, dar şi sporuri în funcţie de secţia în care vor lucra.

E nevoie de angajaţi noi la Craiova, pe lângă cei aproximativ 4.400, în contextul în care constructorul a anunţat, încă din vară, că va produce un nou model în uzina din Bănie, acolo unde acum se fabrică doar SUV-ul EcoSport. E nevoie de o încărcare mai mare, pentru că uzina nu poate fi eficientă doar cu actuala generaţie de EcoSport şi cu secţia de motoare.

Ford susţinea că în producţia noului model, despre care nu a suflat nicio vorbă până acum, va investi 200 de milioane de euro.

Ford Craiova are nevoie de o producţie anuală de 200.000, chiar 300.000 de unităţi si e nevoie de încă o maşină produsă acolo pentru că, acum, capacitatea la care e folosită uzina e sub cea optimă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri