Avocaţi luaţi cu mascaţii din sala de judecată

Data actualizării: Data publicării:
mascati icon diicot ...diicot.ro

Șapte persoane au fost ridicate de procurorii DIICOT chiar din sala de judecată. A fost intervenţia anchetatorilor într-un dosar privind afacerile cu imobile de patrimoniu din centrul oraşului Herculane. Mai mulţi executori judecătoreşti, avocaţi şi administratori judiciari au fost ridicaţi în dosarul devalizării imobilelor de patrimoniu, în care este acuzat şi fostul deputat Iosif Armaş.

La sediul DIICOT — Caraș Severin au fost aduși cu mandat șapte suspecți, printre care Alexandru Gavrilescu, Istrate Rusu (avocat în Baroul Mehedinți), Gheorghe Brad (fost procuror, în prezent executor judecătoresc), trei administratori judiciari și încă o persoană care este asociat și acționar în cadrul unor societăți comerciale. Aceștia sunt suspectați de constituire a unui grup infracțional, abuz în serviciu, delapidare, spălare de bani, sustragere de sub sechestru, șantaj, înșelăciune și distrugere. Cele șapte persoane au fost ridicate dintr-o sală de judecată, unde aveau termen în dosare de insolvență.

Este vorba despre o extindere a cercetărilor din dosarul devalizării stațiunii Băile Herculane, în care fostul deputat PSD Iosif Armaș a fost trimis în judecată pentru delapidare și bancrută frauduloasă.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ancheta în acest caz a pornit de la o sesizare ce viza suspiciunea că, începând cu anul 2001, membrii unui grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane, s-au înțeles să lucreze coordonat în atingerea unui scop comun, respectiv un profit pentru fiecare, din exploatarea ilicită a bunurilor SC Hercules SA, societate care deținea cele mai importante obiective turistice din stațiunea Băile Herculane (peste 50 de imobile).

Până în prezent, arată procurorii, au fost identificați și trași la răspundere liderului grupului — Iosif Armaș, persoane din cadrul conducerii SC Hercules SA care s-au erijat în locotenenți ai liderului, precum și beneficiarul final al actelor devalizate, Valeriu Verbițchi.

În cadrul anchetei s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor deținute de Valeriu Verbițchi, majoritatea fiind însușite direct sau indirect de la SC Hercules SA.

Ulterior, pe perioada derulării cercetărilor penale, Alexandru Gavrilescu, consiliat de avocatul Istrate Rusu (care în anul 2010 a aderat la grupul condus de Iosif Armaș prin contracte de ordinul milioanelor de euro), a înțeles să continue activitatea infracțională a grupului antrenând sprijinul unor membri noi, fără a căror colaborare nu își putea îndeplini scopul final acela de devalizare a SC Hercules SA, respectiv de însușire a tuturor imobilelor acestei societăți, se precizează în comunicat.

Astfel, începând cu anul 2010, Alexandru Gavrilescu și Istrate Rusu au aderat și sprijinit grupul condus de Iosif Armaș, în sensul că au încheiat tranzacții care au dus la crearea unor creanțe fictive în dauna SC Hercules SA, menite a dirija sume de ordinul milioanelor de euro către cinci societăți comerciale din București, controlate de Alexandru Gavrilescu, indică procurorii.

Conform sursei citate, începând cu luna aprilie 2016, la grupul infracțional au aderat doi administratori judiciari ai SC Hercules SA, care au continuat activitatea de devalizare, în sensul că au întocmit contracte păguboase pentru societate, menite să transfere sumele de bani către societățile controlate de Alexandru Gavrilescu.

Citiți și: ROMÂNIA FURATĂ | Apele termale de la Herculane se risipesc în Cerna. Izvoarele curg printre ruine şi moloz

"Menționăm că membrii grupului infracțional au procedat la sistarea furnizării apei termale în stațiunea Băile Herculane, deși singura sursă de venit a SC Hercules SA era furnizarea apei termale contra cost. Totodată, una din firmele controlate de către suspectul Alexandru Gavrilescu a încheiat cu SC Hercules SA, prin administratorii judiciari, un contract având ca obiect închirierea unei autoutilitare cu cisternă pentru a asigura transportul apei termominerale către beneficiarii din Băile Herculane, deși SC Hercules SA deținea atât licențele pentru exploatarea apelor termominerale în Băile Herculane, cât și instalațiile aferente", mai spun procurorii.

Potrivit DIICOT, ca urmare a indisponibilizării de către procurori a mai multor imobile din Băile Herculane, Alexandru Gavrilescu ar fi demarat un circuit infracțional menit să ducă la scoaterea imobilelor de sub sechestrul aplicat și însușirea acestora, în cadrul unor proceduri de executare silită.

Astfel, Gavrilescu și-a însușit imobilele în cadrul unor proceduri de executare silită, în care a beneficiat de sprijinul executorului judecătoresc Gheorghe Brad, care a permis, cu încălcarea dispozițiilor legale, executarea silită a nouă imobile ce în trecut au fost delapidate de la SC Hercules SA.

Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat, s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de aproximativ 10 milioane de euro.

Surse: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri