C. T. Popescu: Ţara te vrea hoţ. Tudorel Toader spune aşa: furaţi toţi, că e bine să furi!

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât un deţinut a stat în condiţii necorespunzătoare. "Ce spune Tudorel Toader: furaţi, stimaţi concetăţeni, furaţi toţi că e bine să furi!", a comentat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Ulterior, Tudorel Toader a făcut precizări cu privire la modul în care vor fi despăgubiți deținuții care au stat în penitenciare în condiții necorespunzătoare.

„Hotărârea CEDO prevede un recurs efectiv, recurs efectiv neînsemnând doar pentru cei pe care legea i-a prins în penitenciar și au putut beneficia de 6 zile considerate executate la 30 de zile în care au stat în condiții necorespunzătoare. Să ne imaginăm că cineva a ieșit cu o săptămână înainte de intrarea legii în vigoare și nu a mai beneficiat de recurs compensatoriu, Curtea Europeană spune că trebuie să le dăm și lor despăgubiri bănești pentru perioada în care au stat în detenție necorespunzătoare”, a spus ministrul Justiției.

Ce spune Tudorel Toader: furaţi, stimaţi concetăţeni, furaţi toţi că e bine să furi, ajungi la puşcărie, nu stai prea mult pe acolo, mai scrii o carte, mai vine o amnistie, mai un recurs în compensaţie, vine ceva, şi la sfârşit, dacă eşti tare în clanţă, o să primeşti şi 12.000 de euro, pe lângă ce ai furat. Nu rentează? Asta e: ţara te vrea hoţ.

Ştiţi de ce? Pentru că dacă furăm toţi, atunci nu se mai vede cum fură cine are de unde să fure cu adevărat şi de înaltă clasă.

Citiți și ”Adevăratul motiv pentru care Tăriceanu susținea lupta anticorupție în 2004. Ce îi spunea șeful FBI de atunci, într-o discuție confidențială”

Noi, cetăţenii ăşia ce putem fura? Un bacşiş, facem un hatâr, un peşcheş, un plocon, un ciubuc, în schimb, la nivel înalt, acolo sunt oameni, milioane, zeci de milioane de euro care se pot fura în linişte, atât timp cât suntem o ţară de hoţi se poate fura de acolo de unde sunt mulţi bani.

Asta se doreşte: să creeeze atmosfera că hoţia e în firea lucrurilor.

Aşa şi cu procesul lui Dragnea, direcţia propagandei PSD în jurul procesului e greşită, Dragnea susţine că nu ştia, aşa s-a sfăatuit cu avocaţii. E greu să crezi, când el era şef la CJ, când nevasta era şefa celor două personaje care nu călcau pe la protecţia copilului, ci în schimb erau la partid, vrea să spună Dragnea că nu ştia cine e în subordinea nevestei şi cine lucrează la partid?

E ca şi cum n-ar şti un gospodar ce i se întâmplă în bătătura cu caprele şi nevasta din casă. Direcţia asta e greşită, eu i-aş sugera lui Dragnea să meargă pe urmat direcţie mai populare: <Şi ce a făcut? Le-a pus si el pe alea două de la partid la nevastă, adică în ţara asta se dau tunuri de miliarde, păi, matale nu făceai aşa?> Asta e direcţia? A complicităţii ăsteia călduţe? <Ce a făcut, care e problema, că toţi facem aşa>.

Ăsta e cel mai periculos lucru: nu atacul asupra justitţei, DNA sau asupra servciilor, tot ce încearcă coaliţia de la putere, ci că vor să inducă starea de complicitate de sus până jos, care era specifică comunismului şi care nu a fost recunoscută niciodată.

După 1989, am spus aşa: <noi, poporul, ne-am eliberat de ăia>. Care ăia?”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

Citiți și:  C. T. Popescu, despre scandalul Cambridge Analytica: Cheia e prostia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri