Tăriceanu, în fața instanței în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu a fost miercuri dimineață la sediul Înaltei Curți, unde a fost programat un nou termen în procesul în care preşedintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Președintele Senatului a contestat trimiterea în judecată. Procurorii DNA îl acuză că a minţit atunci când a fost audiat în dosarul retrocedării Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa.

tariceanu cu spatele

Actualizare 10:25. Călin Popescu Tăriceanu a plecat de la ÎCCJ. El nu a făcut declarații. Rămâne de văzut care este decizie instanței supreme la contestația făcut de președintele Senatului.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, în luna noiembrie a anului trecut, începerea judecării pe fond în dosar, după ce au respins toate cererile și excepțiile formulate de Călin Popescu-Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA.

Prejudiciul din dosarul privind retrocedarea fermei Băneasa este estimat la 135.874.800 euro.

Tăriceanu - mărturie mincinoasă

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

„În același context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România”, spun procurorii.

De asemenea, Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiași cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

Dorin Marian a afirmat în mod nereal, spun procurorii, că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept "omul lui Tal".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri