Ce înseamnă că deciziile CCR sunt "general obligatorii". Precizările lui A. Zegrean

Data actualizării: Data publicării:
augustin zegrean captura youtube-1

Judecătorul Augustin Zegrean, a explicat la Digi24 ce însemană expresia "general obligatorie", care se referă la deciziile Curţii Constituţionale. Precizarea a fost făcută în contextul în care judecătorul Marieta Avram a atras atenţia asupra acestei formulări existente în motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, susţinând că, astfel, documentul conţine o eroare materială care trebuie îndreptată.

„Codul de procedură prevede posibilitatea îndreptărilor erorilor materiale sau cum zice doamna profesor: se poate lămuri decizia, e o practică destul de frecventă la instanţe, părţile au dreptul să ceară lămurirea dispozitivului dacă e neclar.

În ce priveşte cele spuse de doamna profesor, nu cred că e profesor de drept constituţional, dar, aparent, se pare că are dreptate pentru că de regulă CCR nu spune cum se iese din conflict.

CCR spune doar că există sau nu conflict de natură constituţională şi modul de ieşire din conflict trebuie să-l stabilească părţile aflate în conflict, CCR se adresează unor instituţii importante ale statului, care se presupune că ştiu ce au de făcut.

CCR nu judecă oameni, Curtea judecă legi, situaţii complicate, de aceea în deciziile CCR nu veţi găsi să spuna Curtea cine ce trebuie să facă. De data aceasta Curtea a spus: probabil că e bine aşa. În orice caz, caracterul general obligatoriu al deciziei nu se se schimbă.

General obligatorie înseamnă opozabilă erga omnes - opozabilă tuturor, toţi cei care se supun legislaţiei, trebuie să respecte deciziile CCR. Termenul e folosit de Constituţie”, a explicat la digi24 judecătorul Augustin Zegrean.

Judecătorul Marieta Avram atrage atenţia asupra faptului că singurul text care se referă la faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii este alin. 4 al art. 147 şi acesta are în vedere, în tot cuprinsul lui, numai deciziile prin care Curtea Constituţională se pronunţă asupra neconstituţionalităţii unor acte normative. Prin urmare, numai aceste decizii, potrivit Constituţiei, sunt "general obligatorii", iar nu toate deciziile sau actele pe care Curtea Constituţională le dă în exercitarea atribuţiilor pe care art. 146 din Constituţie i le conferă, care sunt mult mai multe, aşa cum este şi atribuţia de la lit. e în sensul soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţi publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri