Crima din Piața Constituției. Șase persoane au fost reținute după audieri

Data actualizării: Data publicării:
retinuti crima piata constitutiei

Șase persoane au fost reținute pentru infracțiunile de omor și instigare la omor, în urma audierilor care au durat toată noaptea de vineri spre sâmbătă, în dosarul crimei din Piața Constituției din centrul Bucureștiului, anunță Poliția Capitalei, potrivit Mediafax.

Printre cei șase reținuți, se află și un antrenor de box din București, Romeo Păun, fost boxer. Întrebat de jurnaliști dacă este vinovat de crima care a avut loc în Piața Constituției, Păun a negat.

Anchetatorii au anunțat că au audiat un număr de aproximativ 60 de persoane în acest dosar, urmând ca audierile să continue și zilele următoare.

Polițiștii au efectuat vineri, 21 de percheziţii domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Surse din Poliţie au declarat pentru Mediafax că perchezițiile au avut loc în zona Petricani - Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare. Măsurile vin în urma unei încăierari de duminica trecută, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri