Doi foști manageri de spital, condamnați pentru că au luat mită

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel

Doi foști manageri ai Spitalului Bagdasar Arseni și Institutului Oncologic București au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și au interdicție să mai dețină o astfel de funcție în această perioadă. Decizia luată de Tribunalul București nu este definitivă. 

De asemenea, instanța a decis ca Bogdan Păltineanu să restituie sumele de 73.450 euro și 18.600 lei, iar Dan Nicolae Straja suma de 95.750 euro, primite ca mită.

Bogdan Păltineanu și Dan Straja au fost acuzați că au luată mită în formă continuată de la mai multe firme cu care spitalele pe care le conduceau aveau diverse contracte. 

O revistă era folosită de fiecare dată pentru a ascunde plicul în care se regăsea comisionul. Discuţiile erau purtate departe de spitale, de obicei în maşina reprezentantului firmei care plătea comisionul. 

Managerul de la Bagdasar-Arseni, Bogdan Păltineanu, a luat mită în perioada în care era manager al institutului Ana Aslan. Atunci a primit mită 73.450 euro și 18.600 lei. Banii au fost în schimbul derulării în bune condiții a două contracte de la reprezentanții a două firme. 

Managerul Institutului Oncologic Bucureşti, Dan Nicolae Straja, a luat mită 95.750 de euro tot de la reprezentantul unei firme cu care spitalul avea un contract. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri