Dosarele penale ale foștilor șefi ai ANAF

Data publicării:
dosare-1

Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, rămâne în arest preventiv. Judecătorii de la Ploieşti i-au respins contestaţia în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Nu este însă singurul fost şef al Fiscului care are probleme de corupţie. Timp de 13 ani, la conducerea ANAF s-au succedat preşedinţi cercetaţi penal, arestaţi preventiv, trimişi în judecată şi condamnaţi la închisoare.

„De la înfiinţare, din anul 2003, ANAF a schimbat şapte preşedinţi. Doar primii doi şefi ai Fiscului şi cel care conduce acum instituţia au cazierul curat”, relatează Ioana Ciurlea, reporter Digi24.

Primul care a compromis imaginea instituţiei care administrează banii statului este Daniel Chiţoiu. A fost la conducerea ANAF între 2007 şi 2009. În urmă cu doi ani a fost vizat de un dosar de corupţie, iar procurorii au cerut urmărirea sa penală. A scăpat, însă, în Parlament de acuzaţiile de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat în dosarul „Carpatica”.

După Daniel Chiţoiu, la conducerea ANAF a venit Sorin Blejnar. A fost şeful Fiscului care a înregistrat un record de dosare penale. Este trimis în judectă într-un dosar de corupţie şi condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare, în dosarul „Motorina”.

Acum este arestat preventiv pentru trafic de influenţă, într-o anchetă nouă, în care este acuzat că a primit 130 de milioane de lei pentru a acorda preferenţial două contracte IT. Procurorii spun că a plimbat mita prin firme fantomă, deţinute în acte de cetăţeni arabi.

Acum trei ani, Sorin Blejnar a părăsit Fiscul şi în locul său, în fotoliul de conducere, s-a instalat Şerban Pop. Într-un singur an la conducerea ANAF, Pop ar fi comis suficiente infracţiuni cât să fie condamnat în primă instanţă în dosarul de şantaj ANTENA GRUP-RCS & RDS şi trimis în judecată pentru o mită de 230.000 de euro pe care ar fi primit-o de la un om de afaceri.

Al şaselea preşedinte al ANAF pare să fi continuat tradiţia penală a predecesorilor săi. Gelu Diaconu a condus instituţia din 2013 până la începutul acestui an, când a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Procurorii anticorupţie l-au şi trimis în judecată şi spun că ar fi emis două directive prin care îi scutea de la plata impozitelor pe oamenii folosiţi de deputatul Nicolae Păun în proiectele europene în care ar fi deturnat fonduri.

Vă asigur că nu am nicio legătură cu persoanele incriminate în dosar”, spunea însă Gelu Diaconu.

Dosarul de corupţie i-a luat şi funcţia lui Gelu Diaconu. Imediat după ce a fost pus sub acuzare, a fost înlocuit la conducerea ANAF de Dragoş Doroş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri