Executivul nu a adoptat o OUG privind grațierea și amnistia. Joi va fi din nou ședință de Guvern

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern 17 07 gov ro
Foto: Gov.ro

Guvernul s-a reunit marţi în şedinţă. Nu a fost adoptată nicio Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie. O nouă ședință de Guvern ar urma să aibă loc joi.

sedinta guvern 17 07 gov ro
Foto: Gov.ro

Actualizare 17.05. Nu a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi o Ordonanță de Urgență privind amnistia și grațierea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Acesta a confirmat, pe de altă parte, că Executivul se va reuni din nou, joi, în ședință.

Întrebat de ce au loc două şedinţe de Guvern în aceeaşi săptămână, purtătorul de cuvânt a explicat că era urgentă adoptarea unei Ordonanţe privind deşeurile, astfel că s-a convocat o şedinţă în ziua de marţi.

„În această zi a fost adoptat un act foarte important, acea OUG de la Ministerul Mediului, care nu suporta amânare şi s-a luat decizia să se facă această şedinţă pentru a se adopta acest act. Asta pe de-o parte, pe de de altă parte, având în vedere că se apropie vacanţa parlamentară şi sunt acte normative ce au nevoie de adoptare şi nu suportă amânare şi în funcţie de avizele care vor veni, atunci joi vor fi incluse pe ordinea de zi”, a spus Nelu Barbu.

Nelu Barbu a confirmat și întâlnirea de mâine dintre premier şi preşedintele Klaus Iohannis.

Nu vă pot spune ora. Vă pot confirma că mâine va fi o întâlnire între premierul României şi preşedintele României, ora va fi comunicată de Biroul de presă”, a spus el.

Actualizare 14:30. Premierul Viorica Dăncilă nu a anunțat posibilitatea adoptării unei ordonanțe de urgență în domeniul justiției, la începutul ședinței de Guvern. Presa a scris în ultimele zile despre riscul unei iminente ordonanțe privind amnistia și grațierea. Însă, nici în ianuarie 2017 nu a fost pe ordinea de zi celebra OUG 13.

Viorica Dăncilă a vorbit despre achiziționarea a cinci avioane Boeing de către TAROM, despre achiziţii de elicoptere şi simulatoare de zbor şi măsuri referitoare la centrele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi celor care îngrijesc astfel de persoane. De asemenea, plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% va fi majorat până la 990 de lei, adică cu zece procente.

Citește și: Amnistia fiscală și amnistia penală. Unde se termină manipularea și unde începe calculul cinic


Actualizare 11:30. Guvernul României a informat presa cu privire la proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței de astăzi. Niciunul nu face referire la o amnistere sau grațiere. Potrivit G4Media, o nouă ședință de Guvern ar urma să aibă loc joi, în ultima zi a sesiunii parlamentare extraordinare.

„I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru acceptarea Acordului de înfiinţare a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură, încheiat la Beijing, la 29 iunie 2015 şi a Rezoluţiei nr. 40 privind admiterea României ca membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, la 12 mai 2017
2. PROIECT DE LEGE pentru completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat

II. PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetăriidezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.94/2006
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Programului multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea ROMAERO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Varianta ocolitoare Săcueni km 0+000 - km 7+623"
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea anexei nr.58 la Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ideciu de Jos, judeţul Mureş
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Săcuieu, judeţul Cluj
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Romanu, judeţul Brăila
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului statistic naţional anual 2018
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor-Penitenciarul Bacău în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere-S.A a obiectivului de investiţii ''Varianta de ocolire Bacău''
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind numirea controlorului şef la corpul controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului-Complexul Sportiv Naţional ''Lia Manoliu''
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării celui de-al Şaselea Protocol Adiţional la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est
2. MEMORANDUM cu tema: Negocierea şi semnarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind constituirea şi activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună
3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale din România şi Ministerul Culturii din Palestina
4. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare bunei gestionări şi administrări a pădurilor preistorice de fag care au fost incluse în lista Patrimoniului natural UNESCO din România, precum şi reprezentării României în cadrul Comitetului comun de management al proprietății
5. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unui număr de 51 posturi vacante în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.”


„Mâine (marţi – n.r.) este şedinţă de Guvern, vreau să spun foarrte clar, m-am interesat, nu este pe ordinea zi a şedinţei de Guvern (OUG privind aministie şi graţiere - n.r). (…) Nu e pe ordinea de zi. Mâine se ţine şedinţa de Guvern pentru că este o altă OUG, pe mediu, care trebuie să pună în acord Directiva europeană şi acesta este motivul pentru care s-a decalat pentru marţi şedinţa de Guvern”, a declarat liderul ALDE, luni seară, la TVR, întrebat despre informaţiile potrivit cărora Executivul ar pregăti o Ordonanţă de Urgenţă pentru pentru amnistierea şi graţierea unor fapte penale.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că aceste informaţii au fost „aruncate în presă”, iar „foarte mulţi muşcă subiectul”. 

Liderul ALDE a afirmat însă că o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnisite şi graţiere s-a mai dat pe vremea Guvernului Năstase, iar ideea nu este de neconceput, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu.

„Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună pentru că imediat se personalizeză discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune <cel care ar beneficia este preşedintele PSD, Dragnea>. Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă deoparte, nu o excludem din discuţie, şi abordăm puţin altfel problema?”, a declarat Tăriceanu.

Citiţi şi: Lovitura lui Dragnea se va lăsa şi cu victime colaterale. Să le cunoaştem

Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat aceste informaţii. „I-am întrebat pe doamna premier şi pe domnul ministru al Justiţiei dacă există vreo intenţie de adoptare a unei OUG de graţiere pentru şedinţa de Guvern de mâine. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spaţiul public", a transmis Liviu Dragnea pentru Digi24.

Anterior, ministrul Tudorel Toader a declarat că la Ministerul Justiţiei nu există în dezbatere sau în avizare o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea.

G4Media.ro anunţase că o Ordonanţă de Urgenţă privind amministirea sau graţierea unor fapte de corupţie ar urma să fie adoptată în şedinţa de guvern de marţi,  dar liderul PSD „ar fi bătut în retragere”, în condiţiile în care ministrul Tudorel Toader nu ar fi vrut să îşi asume semnarea acestei OUG.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri