Liviu Dragnea află cu întârziere în ce închisoare își va ispăși pedeapsa

Data actualizării: Data publicării:
Liviu Dragnea, cu mâna la față
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Încă o amânare pentru Liviu Dragnea. Astăzi se termină perioada de carantină în care fostul șef al PSD a fost evaluat medical şi psihologig şi, teoretic, ar fi trebuit să afle unde va executa pedeapsa primită în procesul angajărilor fictive de la protecţia copilului Teleorman. Decizia va fi luată însă abia mâine.

Astăzi este a doua zi de Rusalii și zi nelucrătoare. Prin urmare, nici comisia din penitenciar care va evalua dosarul lui Liviu Dragnea nu lucrează azi, iar o decizie va fi luată abia mâine.

Comisia va trebui să stabilească inițial în ce fel de regim își va executa pedeapsa Liviu Dragnea. În mod obișnuit, dacă o persoană este condamnată la mai mult de 3 ani de închisoare, cum este și cazul lui Liviu Dragnea, pedeapsa se execută în regim închis.

Pe de altă parte, având în vedere că nu este o condamnare pentru fapte de violență, s-ar putea ca el să execute pedeapsa în regim semideschis.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare încarcerat la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri