Ministrul Justiției: Decizia privitoare la Augustin Lazăr, anunțată în 14 zile

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader govro

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a refuzat marți orice comentariu privind viitorul procurorului general Augustin Lazăr, după discuții în interiorul CSM pe această temă.

Ministrul Justiției a ocolit toate răspunsurile la întrebările puse marți dimineața de jurnaliști. Întrebat în care tabără se situează în condițiile în care președintele Klaus Iohannis și-a exprimat optimismul că șefa DNA, Codruța Kovesi nu va fi schimbată, iar premierul Sorin Grindeanu a opinat că are rezerve din acest punct de vedere, Tudorel Toader a răspuns zâmbind că el este optimist în statul de drept.

Ministrul a refuzat și un răspuns și privind soarta dosarelor instrumentate de procurorul Mircea Negculescu, dacă acestuia îi va aprobată demisia de către Consiliul Superior al Magistraturii. ”Vă rog să aveți încredere în înțelepciunea CSM”, a fost răspunsul oferit de ministru.

El a spus că până când nu se încheie analiza CSM privind activitatea procurorului general și a șefei DNA, nu oferă nicio informație privind aceste cazuri. Declarațiile nu vor fi făcute pe bucățele, a spus el. ”La final voi face declarații. Finalul se aproprie, în termen de 14 zile voi comunica concluziile si argumentele pe baza cărora au fost trase aceste concluzii”, a spus Toader.

CSM s-a reunit marți pentru a discuta, marţi, contestaţia Oanei Hăineală la decizia prin care s-a dispus retragerea ei din funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Procurorul Mircea Negulescu şi-a depus, vineri seară, la CSM, demisia din magistratură.

Demisia vine după ce presa a difuzat o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti. Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri