Moțiunea împotriva ministrului Justiției, adoptată de deputați. Reacția Ralucăi Prună

Data actualizării: Data publicării:
raluca pruna_gov.ro

Moțiunea „Și minciunea poată să ucidă”, depusă de PSD împotriva ministrului Justiției, a fost adoptată marți cu 155 de voturi pentru. Acest vot nu înseamnă demiterea obligatorie a ministrului.

Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor: „Moţiune simplă iniţiată de 80 de deputaţi. 155 de voturi pentru, voturi împotriva – nu, abţineri – nu.”

Constituţia nu impune demisia unui ministru împotriva căruia a fost adoptată o moţiune simplă.

Raluca Prună, ministrul Justiţiei: „Cum fac parte dintr-o echipa guvernamentală, rămâne de văzut ce decide premierul. Dacă el decide că trebuie să plec, voi pleca. Dacă decide că trebuie să rămân până la sfârşitul mandatului, voi rămâne până la sfârşitul mandatului.”

Moțiunea intitulată „Și minciunea poată să ucidă" a fost iniţiată de Partidul Social Demcorat după ce ministrul Justiţiei a recunoscut că a minţit la CEDO privind sumele alocate pentru şapte penitenciare din ţară.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Cel mai important este că a adus acest subiect în atenţia opiniei publice şi pe această doamnă să ne explice cum spui adevărul când minţi. Şi eu sunt foarte curios.”

Raluca Prună, ministrul Justiţiei: „Am tratat cu maximă atenţie şi responsabilitate măsurile care urmau a fi luate la momentul în care am preluat mandatul. Acesta e contextul în care am făcut acele declaraţii nepotrivite, ca limbaj plastic.”

Este a doua moţiune simplă depusă la adresa Ralucăi Prună. Precedenta, iniţiată de grupul ALDE, a fost respinsă în primăvară de Parlament.

 

 

60 de parlamentari liberali și reprezentanți ai minorităților nu au votat moțiunea.

Adoptarea moțiunii simple împotriva unui ministru nu înseamnă demisia sau demiterea automată a respectivului ministru. Aceasta, în urma unei decizii a Curții Constituționale, din 2007, potrivit căreia o moțiune simplă are doar efecte în plan politic.

Decizia Curții a venit tot după o moțiune simplă împotriva unui ministru al Justiției. A fost atunci cazul Monicăi Macovei.


Ministrul Justiției, Raluca Prună, spune că moțiunea simplă împotriva ei a fost depusă deoarece a avut „curajul” să spună „că împăratul este gol”. Ea a adăugat că mandatul său nu a avut o miză politică, motiv pentru care și-a permis anumite declarații, pe care și le asumă.

PSD a iniţiat documentul după ce ministrul justiţiei a recunoscut că a minţit la CEDO privind sumele alocate pentru şapte penitenciare din ţară.

Pe 6 octombrie, ministrul Justiţiei a declarat că „a mințit la CEDO” în legătură cu situația fondurilor alocate pentru penitenciare.

„Știți cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus și am mințit la CEDO — și spun bine mințit la CEDO — că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru șapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau niște bune intenții, pentru că în realitate în buget noi nu aveam acești bani”, a spus Raluca Prună în plenul CSM.

„Şi minciuna poate ucide” este a doua moţiune simplă depusă la adresa Ralucăi Prună. Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şendiţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri