Provizorat pe toată linia la Primăria Nehoiu

Data publicării:
nehoiu spital

Potrivit rechizitoriului procurorilor, totul a pornit de la firma primarului suspendat, Florentin Lungu. Aceasta a reabilitat Policlinica din oraș în perioada 2008- 2012. Anchetatorii susţin că s-au plătit sume mult mai mari decât ar fi trebuit, deși unele lucrări nu au fost nici măcar executate. În acest dosar au fost găsite vinovate şi trimise în judecată opt persoane.

Ionuţ Milea, primar interimar Nehoiu: „Cu fostul primar Florentin Lungu în urma procesului am interdicţia de a mai comunica cu dumnealui direct sau prin interpuşi. Eu mă consider nevinovat. Demisia nu mi-o dau şi voi merge pana la capăt.”

Funcţionarii au fost suspendaţi săptămâna trecută. Au fost înlocuiţi cu alţi angajaţi ai Primăriei.

Cătălina Eftimie, noul contabil şef al Primăriei: „Nu este o situaţie pe care mi-am dorit-o , nicio funcţie pe care mi-am dorit-o. Este foarte greu, fiind la început a picat ca un tăvălug.”

Primarul Florentin Lungu e sub control judiciar, iar în locul lui a fost numit viceprimarul Ionuţ Milea, cercetat şi el în acelaşi dosar. Este acuzat de abuz în serviciu, însă asta nu-l împiedică să candideze pentru un mandat la Primărie, susţinut de PSD.

Ionuţ Milea, primar interimar Nehoiu: „O soluţie de avarie. Este mai greu, este un început, dar uşor se poate învăţa.”

Contabila şef suspendată lucra de 20 de ani în Primărie şi spune că se consideră nevinovată.

Elena Buta, contabilă şef suspendată: „Aţi semnat nişte documente, care a fost acuzaţia? Da, am avut prima semnătura în bancă în condiţia în care s-au plătit acele situaţii de lucrări.”

Procurorii au pus sechestru asigurător pe bunurile inculpaților pentru recuperarea prejudiciului în valoare de aproape 115.000 lei.Totodată, contractele de muncă ale funcţionarilor trimişi în judecată vor fi suspendate până la terminarea procesului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri