Toader comentează declarațiile președintelui privind „superministrul” Justiției: „A zis bine!”

Data actualizării: Data publicării:
180215_TUDOREL_TOADER_CONFERINTA_007_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a comentat declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la faptul că nu trebuie să existe un „superministru” care să îi dicteze şefului statului ce să facă.

La ieşirea de la şedinţa CSM, Toader a fost întrebat despre declaraţia şefului statului potrivit căreia „nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă”. Rspunsul ministrului Justiției: „A zis bine!”.

„Lucrurile au fost scrise într-o motivare a deciziei CCR şi ele trebuie să primească un răspuns. Nu putem să stăm şi să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i cu procurorii, şi acum ce-i cu lupta anticorupţie? Nu, lupta anticorupţie trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenţi, în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă. Deci, aceste lucruri sunt foarte importante de lămurit, altfel rămânem cu o incertitudine care agravează lucrurile, în loc să le lămurească”, a spus Iohannis, marţi, întrebat dacă o eventuală demisie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar detensiona situaţia.

Klaus Iohannis a mai spus că preşedintele nu trebuie să execute ce spune ministrul, referitor la discuţiile privind decizia CCR în cazul revocării şefei DNA.

„Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută?! Fără să se ţină seama de avizul CSM?! De unde vine următoarea întrebare: ce mai este CSM? Cum poate CSM să-şi îndeplinească rolul principal pe care îl are, conform Constituţiei, de garantare a independenţei Justiţiei, dacă CSM nici nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror, unui procuror-şef. Iată întrebări la care, încet, încet trebuie să înceapă să răspundă şi unii, şi alţii. Sunt întrebări care trebuie să primească un răspuns după o dezbatere publică, clară, sănătoasă, extinsă şi eu sunt dispus să pun aceste întrebări într-o dezbatere publică şi românii trebuie să aibă încredere că aceasta este o luptă dreaptă”, a spus preşedintele.

Tudorel Toader a fost întrebat și despre recentele cereri ale unor asociații ale magistraților și ale Secției de procurori a CSM către Inspecția Judiciară, de a apăra independența justiției în urma unor declarații ale politicienilor la mitingul PSD de sâmbătă, calificate drept „atacuri fără precedent”.

Este o problemă foarte importantă care trebuie dezbătută în prealabil. Astăzi s-a suplimentat ordinea de zi fără să fi primit materialele în prealabil, pe baza cărora să ne putem exprima. Eu am opinat că sunt cele două probleme cele mai importante de pe ordinea de zi și adăugate pe lista suplimentară. Ele trebuiesc analizate și dezbătute riguros cu argumente și contraargumente. Problema este de fond, o problemă de delimitare a puterilor statului. Trebuie să vedem vedem și într-o parte și în alta dacă discutăm de echilibrul celor trei puteri”, a spus Tudorel Toader.

Să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă ca nu cumva, și asta este o realitate, există o tentație a puterii de a se extinde. Dacă vă uitați la conflictele juridice de natură constituțională cu care a fost sesizata Curtea, de fiecare dată o putere a sesizat că celelalte puteri au intrat în zona lor de competență”, a adăugat ministrul.

Surse: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri