Traian Băsescu, audiat la Parchet într-un dosar legat de retrocedări

Data actualizării: Data publicării:
170508_TRAIAN_BASESCU_PG_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

După două mandate de preşedinte, pe Traian Băsescu îl bântuie acum mandatul de primar. S-a aflat luni la Parchet și a fost audiat în legătură cu retrocedarea a zeci de imobile pe vremea când conducea Primăria Capitalei.


Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns luni dimineața la Parchetul General, fiind citat într-un dosar legat de o retrocedare.  

Este vorba de unul dintre dosarele redeschise de procurori după ce Traian Băsescu şi-a terminat cel de-al doilea mandat la Cotroceni. Mai precis, sunt investigate suspiciuni legate de retrocedarea unor imobile din centrul Capitalei în perioada în care era primar general.

ACTUALIZARE 12:00 La ieșirea de la Parchet, fostul președinte a continuat să spună că toate retrocedările s-au făcut în condițiile legii:

-Cum a fost? Îl cunoaşteţi pe Nicholas Jordan?

- Nu!

- În ce condiţii s au făcut acele retrocedări?

- În condiţiile legii!

„L-am apărat pe domnul preşedinte în toate dosarele intentate împotriva dânsului, iar soluţia o ştiţi. Nu există nicio emoţie, niciun dosar intentat împotriva dânsului, deoarece există un singur adevăr: nu a încălcat niciodată legea!”, a declarat, la rândul său, avocatul Dan Apostol.


Este vorba despre un caz mai vechi care îl vizează pe Traian Băsescu de când era primar al Capitalei. În această perioadă, Traian Băsescu ar fi semnat ar fi semnat retrocedarea a nu mai puțin de 67 de case în centrul Capitalei, dosarul cunoscut sub numele de Nicholas Jordan.

Nicholas Jordan a pretins că este fiul unui fost senator din perioada interbelică, ce ar fi deţinut toate casele donate ulterior statului român.
Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, ar fi semnat retrocedările fără a i se face dovada că Nicholas Jordan era cu adevărat cine se pretindea.

Traian Băsescu nu a putut fi cercetat la acel moment pentru că deținea imunitate de președinte al României.

Întrebat de implicarea sa în dosarul retrocedărilor, Traian Băsescu a declarat că toate actele semnate pe vremea când era primar al Capitalei au fost semnate în perfectă legalitate.

-Bună dimineaţa! Domnule Băsescu, în condiţii aţi retrocedat acele 66 de case când eraţi primar?

-În condiţiile legii!

-Există motive să apară suspiciuni de abuz cu această poveste?

-Măi, nu există vreun act semnat de mine care să fie ilegal!

-Şi atunci de ce se fac cercetări, cine are dubii?

-Nu ştiu! (Râde).

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri