Toader răspunde criticilor, pe fondul modificării legilor justiției: „Procurorii nu fac legi”

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader govro

Ministrul Justiției a răspuns, miercuri dimineață, criticilor venite după prezentarea ideilor de modificare a legilor justiției. Tudorel Toader a spus că a respectat procedura transparenței, fiind criticat că nu încă a încărcat pe site propunerile de modificare a legilor. Astfel, el a precizat astăzi că proiectul ce va fi trimis la CSM va fi în forma de săptămâna trecută și că prin prezentarea powerpoint nu a fost „o testare a ideilor”.

Ministrul Justiției a precizat că trimite astăzi proiectele de modificare a legilor către Consiliul Superior al Magistraturii, care se întoarce din vacanță.

„Nu l-am trimis și nu-l trimit la Ministerul Public și nici la componentele sale, pentru că avizatorul e CSM, care are secție de procurori, de judecători, și care e garantul independenței justiției și avizator”, a subliniat Toader, adăugând că „procurorii nu fac legi”.

Cu privire la contestațiile procurorilor la modificările propuse de el, toader a afirmat că „în România, libertatea de exprimare e o valoare fundamentală. Nu vă răspund la întreb, tot de principiu. Știți sintagma potrivit căreia unii spun ce știu, alții știu ce spun”.

Ministrul a mai afirmat că, săptămâna trecută, a pus în dezbatere „principalele probleme, direcţii de modificări la pachetul de legi privind justiția” și a argumentat că propunerile din acea prezentare nu se vor schimba.

Până acum se vorbea de lipsa de transparență. Azi, proiectul pleacă a treia oară la CSM. A fost și acea dezbatere publică de 5-6 zile privind proiectul de modificare, care în precedent nu a mai existat. Vă amintiți că, în 2005, aceleași legi ale justiției despre care vorbim azi au fost modificate prin procedura angajării răspunderii Guvernului, adică fără dezbatere. Ministru la vremea aceea era doamna Macovei. A depus pachetul de legi, trei zile pică Guvernul sau trece pachetul. Evident era faptul că pachetul o să treacă, pentru că exista susținere parlamentarp. Niciun Guvern nu se duce să testeze susținerea în Parlament. Atunci nu s-a vorbit de lipsa de transparență, pentru că nici nu era timp, nici de fondul soluției. Azi, transparență de trei ori: la CSM, o dată în dezbatere publică, numeroasele dezbateri din sala de consiliu a ministerului”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a adăugat că, în procedura de inițiere a proiectului de modificare a legilor, „fiecare participant la elaborarea unei legi trebuie să-și respecte limitele de competență constituțională”.

Procurorii nu fac legi. N-am știut că avem un parlament tricameral, cu Senat, Cameră și procurori care să voteze. Am fost procuror și stiu că procurorii interpretează și aplică legea, legea e opera legiuitorului, CSM fiind cel care avizează continutul propunerii legislative, care să nu afecteze independența, dar nu cenzurează soluția”, a susținut Tudorel Toader.

Ce a propus Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în 23 august, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.

Totodată, soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, potrivit modificărilor anunţate. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.                  

Potrivit aceloraşi propuneri, Inspecţia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. De asemenea, o altă propunere este ca la Institutul National al Magistraturii (INM) să se prezinte la examen doar candidaţii care au vârsta de peste 30 de ani şi 5 ani experienţă în domeniul juridic.

Legile propuse de Toader, contestate de procurori

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţi ai procurorilor din ţară, că aceştia nu şi-au însuşit propunerile de modificare a legilor justiţiei prezentate de ministerul pentru că afectează independenţa justiţei.

O primă obiecţie a vizat trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Minsiterului Justiţiei, despre care Lazăr a afirmat că nu este oportună, respingând şi argumentele conform cărora în Franţa funcţionează acest sistem.

De asemenea, procurorii nu sunt de acord cu modul de numire în funcţiile de conducere la Ministerul Public propus de ministrul Toader.

Potrivit acestuia, procurorii nu sunt de acord nici cu crearea unei direcţii pentru cercetarea magistraţilor.

Tot ieri, Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, precizează ambasada SUA la Bucureşti, care îi îndeamnă pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale. 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri