Un fost deputat PSD, achitat după rejudecarea procesului

Data publicării:
emilian cutean_agerpres

Fostul deputat PSD Emilian Cutean, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, şi-a obţinut achitarea după ce procesul s-a rejudecat. Decizia aparţine Tribunalului Bucureşti şi poate fi atacată cu apel.

Emilian Cutean a stat o perioadă după gratii, iar acum este eliberat condiţionat. În 2012, fostul şef al Secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor a fost condamnat pentru fraudarea Guvernului cu peste 300.000 de lei.

El ar fi promovat o Hotarâre de Guvern prin care a dirijat bani către o asociație pe care o conducea tot el.

Emilian Cutean a câştigat un proces la CEDO împotriva statului român pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Tot CEDO a decis şi rejudecarea cauzei.

Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturile Omului au constatat că s-a schimbat compentenţa completului de judecată în timpul procesului şi nu s-au readministrat probe importante precum audierea inculpatului şi a unor martori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri