Valentin Rîciu, consilier al ministrului Carmen Dan, este anchetat pentru trei infracțiuni grave

Data actualizării: Data publicării:
valentin riciu

În plin scandal legat de corupţia din Poliţie, care i-a permis agentului acuzat de abuz sexual să poarte uniforme şi să mai facă victime, ies la iveală alte cazuri revoltătoare. Unul dintre consilierii ministrului de Interne este anchetat pentru trei infracţiuni grave.

Valentin Rîciu, care acum este consilier pe probleme de sindicat aici la MAI, are trei dosare penale, este cercetat din 2016 pentru o infracțiune de ultraj pentru că de mai multe ori și-a amenințat un coleg pe o rețea de socializare, iar un alt dosar din 2016 este pentru înșelăciune.

Însă poate cea mai grea, cea mai gravă acuzație care i se aduce este de abuz în serviciu, este un dosar din 2017 pentru Valentin Rîciu, atunci angajat la Brigada Rutieră, ar fi plecat la mare cu sindicatul pe care îl conducea, în timpul orelor de serviciu și în baza unei semnături false.

El a fost angajat al Brigăzii Rutiere vreme de 25 de ani, mulți ani a lucrat alături de polițistul agresor, Eugen Stan, iar din octombrie 2015 este consilierul ministrului Carmen Dan.

Sâmbătă, după ce au fost difuzate aceste informații, în exclusivitate la Digi24, Valentin Rîciu a trimis, la MAI, un raport în care spunea că nu este cercetat și nici nu a fost vreodată pentru înșelăciune și cerea ministrului de interne să dispună după cum consideră.

Ministerul de Interne nu a reacționat însă, nu a dat niciun punct de vedere, doar ne-a transmis raportul scris de Valentin Rîciu.

În octombrie 2015, atunci când Carmen Dan l-a numit pe acest bărbat consilierul sau, scria, pe pagină să de socializare, că Valentin Rîciu este un polițist extraordinar și că se va baza pe experiența sa:

Actualizare 16:50Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, a catalogat ca fiind „o mizerie” informaţia apărută în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune şi anunţă că va prezenta sâmbătă un raport conducerii Ministerului de Interne.

„În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi”, se arată într-un comunicat al MAI, care transmite punctul de vedere al consilierului Valentin Rîciu, potrivit Agerpres.


Actualizare 16:20 -  Valentin Rîciu a transmis un raport în care precizează că nu a fost șeful agentului acuzat de pedofilie, Eugen Stan, și că nu este cercetat în vreun dosar penal pentru înșelăciune.

„Referitor la afirmațiile calomnisoare apărute în spațiul public, raportez următoarele:

  • Nu am fost șeful numitului Stan Eugen;

  • Nu am fost și nu sunt cercetat în vreun dosar penal, pentru înșelăciune”, a scris Valentin Rîciu.


Actualizare 16:00 - Numele lui Valentin Rîciu apare în trei dosare penale.

Într-unul ar fi vorba despre un abuz în serviciu. Când lucra la Brigada Rutieră și era lider de sindicat, bărbatul ar fi plecat la mare cu sindicatului în timpul orelor de program și ar fi fost vorba și despre o semnătura falsă.

În alte două dosare ar fi fost vorba de înșelăciune.


Valentin Rîciu, care acum este consilier în MAI pe probleme sindicale, a lucrat peste 20 de ani în Brigada Rutieră București, până a fost numit consilier al ministrului Carmen Dan.

Potrivit informațiilor Digi24, Valentin Rîciu are un dosar penal care a fost instrumentat la Biroul Control Intern din cadrul Brigăzii Rutiere.

Dosarul penal a fost deschis sub acuzația de înșelăciune.

În clipa de față nu este foarte clar ce s-a întâmplat cu acest dosar, cum a fost soluționat.

Despre Valentin Rîciu, zilele trecute au apărut informații că l-ar fi putut identifica pe agentul acuzat de pedofilie, asta deoarece a fost coleg șapte ani cu Eugen Stan.

Într-o postare pe Facebook, acesta a reacționat și a susținut că poziţia sa nu l-a adus faţă în faţă cu poliţistul acuzat de pedofilie. „Este evident că polițistul-pedofil nu avea probleme și conflicte de muncă și nu avea de ce să solicite discuții sindicale”, spune acesta.

Între timp, în dosarul polițistului pedofil au fost luate primele măsuri. 22 de poliţişti au fost daţi pe mâna procurorilor de şeful Poliţiei Române, fiind bănuiţi că, de-a lungul anilor, l-au protejat pe poliţistul suspectat în 15 cazuri de abuz sexual.

Vineri seară, șeful Poliţiei Capitalei, Nicu Dragoş Orlando, a renunţat la funcţie, iar adjunctul său, Marius Eugen Ştefan, şi-a dat demisia de onoare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri