VIDEO. Mircea Băsescu a fost încarcerat la Poarta Albă

Data publicării:
mircea basescu crop dna-2

ACTUALIZARE. Mircea Băsescu a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.


ACTUALIZARE. Mircea Băsescu s-a predat la poliție. El urmează să fie încarcerat la penitenciarul Poarta Albă.

Mircea Băsescu a refuzat să facă declarații. Avocatul său a spus că este nemulțumit de decizia magistraților, dar că este vorba despre o sentință definitivă pe care o va respecta.


Mircea Băsescu a fost condamnat, joi, la patru ani închisoare pentru că ar fi luat mită de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru soluţii favorabile în instanţă. Sentința este definitivă.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată alături de Marian Căpăţână, presupusul său complice în dosarul privind mita de 250.000 de euro pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.

Cei doi au fost arestaţi preventiv în 20 iunie 2014, după ce familia interlopului a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

La ultimul termen din acest dosar, când au avut loc dezbaterile finale, procurorul DNA a solicitat pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, mai precis 7 ani de închisoare cu executare, chiar dacă acesta a pledat nevinovat şi a cerut achitarea sa.

Pe de altă parte, Mircea Băsescu i-a acuzat pe membri ai familiei lui Sandu Anghel de șantaj. Patru membri din clanul Bercea au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru că ar fi încercat să recupereze de la fratele preşedintelui prin ameninţări 300.000 de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri