Zeci de minori români obligați să fure în Franța

Data publicării:
politia

70 de copii ar face parte dintr-o reţea de români care se ocupa cu furtul şi cerşetoria la Paris. Procurorii DIICOT, în colaborare cu autorităţile franceze, au descoperit că minorii erau „şcoliţi” acasă, înainte să fie trimişi în străinătate. Anchetatorii au făcut 25 de percheziţii în Iaşi şi Prahova şi au ridicat peste 120 de suspecţi.

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi români şi francezi, au participat la percheziţii. Dintr-un cartier de la marginea Iaşului au fost ridicaţi zeci de suspecţi. Cu toţii sunt bănuiţi că îşi învăţau copiii să fure, iar apoi îi trimiteau „la produs” pe stradă.

Suspect: Noi nu suntem cu copii, cu minori, nu ne ocupăm. Dacă mă duc să fur, mă duc să fur eu, nu copiii.
Reporter: La cine mergeaţi aici?
Suspect: E fiică-mea, domne', care e problema? Păi ea e acuzată că folosea copii la cerşit. Să fie sănătoasă, nu are niciun copil.
Reporter: Face trafic de minori?
Suspect: Ei lasă, ce trafic de minori? Vezi-ţi de treaba dumitale, nu are copii.

Potrivit procurorilor DIICOT, copiii învăţau să fure din buzunare în mijloacele de transport în comun şi în magazine. Când părinţii considerau că minorii se descurcă suficient de bine, aceştia erau trimişi să fure la Paris.

Odată ajunşi în taberele de romi din capitala Franţei, minorii erau îndrumaţi în special spre zonele aglomerate, prin care trec, zilnic, zeci de mii de turişti. Dimineaţă li se stabilea cota. Cine nu reuşea să strângă suma nu avea voie să se întoarcă în tabără.

Ancheta vizează 120 de persoane din care mai bine de jumătate sunt copii cu vârste cuprinse între 10 si 13 ani.

Poliţiştii spun că e deja obicei pentru multe familii de rromi să-şi trimită copiii la furat sau la cerşit. Doar cei sub 14 ani dau loviturile, pentru a nu putea fi traşi la răspundere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri