Fosta și actuala conducere a CFR Marfă, acuzată de delapidare. Mii de vagoane au fost vândute prin subevaluare la fier vechi

Data actualizării: Data publicării:
cfr 170503_DGA_MIN_TRANSPORTURILOR_00_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Aproximativ 60 de percheziţii au avut loc, miercuri, în Bucureşti şi la Timişoara, într-un dosar al DIICOT vizând CFR Marfă şi privind vânzarea la fier vechi a 2.450 de vagoane de tren de marfă, la preţ subevaluat. Prejudiciul în acest caz se ridică la 6,3 miloane de euro.

mihut constantin craciun cfr marfa agerpres_8614905
Foto: Agerpres

ACTUALIZARE  joi, ora 7:00 Actualul director interimar al CFR Marfă, Pavel Bărculeţ, a fost reţinut azi-noapte. La fel şi fostul director, dar şi alte 19 persoane. Sunt 40 de suspecţi în dosarul în care anchetatorii vor să afle cum au fost vândute la fier vechi peste 2.400 de vagoane. O "afacere" care ar fi adus companiei de stat un prejudiciu de peste 6 milioane de euro. Audierile au început miercuri seară, după 43 de descinderi la sedii ale CFR Marfă din Bucureşti şi din 9 judeţe. Toate cele 21 de persoane reţinute vor fi duse astăzi în fața magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Acuzaţiile din dosar se referă la peste 2.400 de vagoane de marfă scoase din uz, care ar fi fost vândute, în 2016, la fier vechi, însă la preţuri subevaluate. O tonă de metal provenit din vagoanele CFR-ului, spre exemplu, s-ar fi vândut cu 120 de euro, în timp ce preţul mediu pe piaţă era de peste 175 euro. În total, mai bine de 50 de mii de tone de oţel şi fier vechi greu ar fi fost vândute la preţ de fier vechi simplu. Aşa s-a ajuns la o pagubă de peste 6 milioane de euro în daune companiei de stat, acuză procurorii.

Beneficiarul vânzării subevaluate a miilor de vagoane este compania REMAT Călăraşi. Reprezentanţii societăţii susţin că nu au încălcat legea şi că au câştigat o licitaţie organizată, pe Bursa Română de Mărfuri, de CFR Marfă.

„SC REMAT SA Călăraşi, fiind singurul ofertant, a cumpărat vagoanele casate scoase la licitaţie, urmare ofertei depuse de 120 euro/tonă, preţ stabilit de vânzător, în condiţiile în care societatea noastră a suportat toate cheltuielile ocazionate de dezmembrarea vagoanelor casate, cântărirea, depozitarea şi transportul fierului vechi rezultat, cheltuieli estimate în piaţă la minimum 40 euro/tonă”, arată compania într-un comunicat.

Şase percheziţii au fost efectuate chiar la sediul CFR Marfă, în birourile conducerii acestei instituţii. Este vorba despre delapidare cu prejudicii deosebit de grave, fals şi uz de fals, a precizat Sarmizia Fetcu, purtător de cuvânt al DGA.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de delapidare, uz de fals, fals intelectual şi constituire de grup infracţional organizat.

Precedentul Necolaiciuc

Pentru acuzaţii similare, de casare la un preţ subevaluat a mii de vagoane, este închis pentru opt ani fostul director general al CFR Marfă, Mihai Necolaiciuc.

Între 2002 şi 2003, la CFR ajunge întreg patrimoniul Societăţii de Administrare Active Feroviare, adică 24.000 de vagoane şi 1300 de locomotive considerate vechi şi nerentabile. Prin ordin scris, Miron Mitrea, ministru al transporturilor la vremea respectivă, îi permite lui Mihai Necolaiciuc vânzarea garniturilor la fier vechi după dezasamblare. Vagoanele şi locomotivele sunt vândute către 12 societăţi. CFR a încasat aproape 30 de milioane de dolari, deși echipamentele ar fi valorat de 5 ori mai mult.


ACTUALIZARE 12:00 Mii de vagoane vândute la fier vechi, la preţ subevaluat. Este principala acuzaţie care se îndreaptă spre fostul şi actualul şef al CFR Marfă. Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care au făcut astăzi zeci de percheziţii în nouă judeţe şi în Bucureşti, chiar la sediul central al companiei. Paguba, spun anchetatorii, se ridică la peste şase milioane de euro.

Ziua a început cum nu se poate mai prost pentru 40 de angajaţi ai CFR Marfă din toată ţara. Când se pregăteau să intre în tură, au fost întâmpinaţi de procurorii DIICOT şi de mascaţi. 63 de percheziţii au făcut anchetatorii în 9 judeţe şi în Bucureşti.

Oamenii legii au descins la sediul CFR Marfă din Timișoara, puțin după ora 6 dimineața. Procurorii antimafia și mascatii au ridicat documente care să dovedească ilegalitățile.

- Ne spuneţi, vă rugăm, ce s-a întâmplat? Ce au căutat sus poliţiştii?

- Nu s-a întâmplat nimic. Un contract de casare. Se caută cum s-au casat vagoane de fier vechi, în rest nimic.

- Şi ce au găsit? Au găsit ceva?

- Probabil s-au ridicat documente. Contractele se fac la Bucureşti, noi numai le executăm aici. Acum, ce să vă mai spun?

- Şi de la Timişoara câte vagoane din acestea s-au vândut?

- Din contractul ăsta nu pot să spun un număr exact. Cam 411 din ăla.

- Din Timişoara?

- Da.

În timp ce procurorii cautau probe printre documente, mascații îi opreau pe toți ceilalți angajați.

Procurorii antimafia vorbesc despre delapidare, uz de fals, fals intelectual și constituire de grup infracțional organizat. În 2016 vechea și noua conducere a CFR Marfa ar fi vândut 2.450 de vagoane din oțel și fier vechi greu pentru casat. O tranzacție ilegală, spun procurorii DIICOT, pentru că prețul a fost sub cel al pieței și a avut de câștigat o firmă din Călărași.

O tona de oțel din vagoanele CFR-ului, spre exemplu, s-a vândut cu 120 de euro, în timp ce prețul mediu pe piață era de peste 175 euro. Așa s-a ajuns la o pagubă de peste 6 milioane de euro.

Toți suspecții din acest dosar vor fi audiați la sediul DIICOT din Timișoara.

Citiți și: Percheziţii la CFR Marfă. Reacţia companiei

Percheziții la CFR Marfă. Ce se știe despre Remat SA Călărași și care este punctul de vedere al companiei

ACTUALIZARE 8:20  Întreaga conducere executivă a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ”CFR MARFĂ” S.A, în frunte cu fostul director general Mihuţ Crăciun, este implicată în gruparea infracţională vizată de percheziţiile care au loc, miercuri dimineaţă, în Bucureşti şi în nouă judeţe, spun procurorii DIICOT. Potrivit acestora, în cursul anului 2016, la nivelul ”CFR MARFĂ” S.A. s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării, în folosul SC REMAT S.A. Călăraşi.

Potrivit procurorilor, primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A, compusă din directorul general Mihuţ Constantin Crăciun, directorul operaţiuni dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departamentului Vânzări-Trafic Eugen Tudor, directorul economic-financiar Pavel Bărculeţ, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, şeful Biroului Urmărire Contracte Mariana Căpăţână şi şeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu.

Mihuţ Crăciun a fost revocat din funcţia de director general al CFR Marfă în decembrie 2016.

Citiți și: Cine sunt directorii CFR Marfă din dosarul vagoanelor vândute la fier vechi

Percheziţiile au loc la unităţi ale CFR Marfă şi la mai multe societăţi care se ocupă cu comercializarea fierului vechi, atât în Timişoara, cât şi în Bucureşti.

Anchetatorii spun că angajaţii CFR vindeau vagoanele de marfă care sunt făcute dintr-un oţel special, la preţ de fier vechi, deci la un preţ mai mic decât adevărata loc valoare, iar diferenţa de bani şi-o însuşeau.

Prejudiciul în acest caz - instrumentat de DIICOT Timişoara - ar fi de aproximativ 6,3 milioane de euro.

Zeci de persoane ar urma să fie duse la sediul DIICOT pentru audieri.

Infracţiunile în acest dosar sunt constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

ACTUALIZARE. Un comunicat DIICOT precizează că este vorba despre 63 de percheziții, în București și nouă județe. 40 de persoane au statut de „suspecți”:

Serviciul Teritorial Timișoara - 63 de percheziții domiciliare pe raza Mun.București și a jud.Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa.

Dosarul în care se efectuează cercetări față de un număr de 40 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat - prev. de art. 367 alin.1 C.p.,
- delapidare cu consecințe deosebit de grave - prev. de art. 295 alin.1 C.p. cu aplic. art.309 C.p.,
- fals intelectual - prev. de art. 321 C.p.,
- uz de fals - prev. de art.323 C.p.

S-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" S.A, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC REMAT SA CĂLĂRAȘI a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă inițiată de S.N.T.F.M. "CFR MARFĂ" S.A, a unui număr de 2450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria "deșeu fier vechi greu" și "deșeu fier vechi special" (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.
Manopera frauduloasă a fost premeditată de factorii de decizie din cadrul S.N.T.F.M. "CFR MARFĂ" S.A în conivență cu reprezentanții SC REMAT SA CĂLĂRAȘI. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de S.N.T.F.M. "CFR MARFĂ" S.A pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC REMAT SA CĂLĂRAȘI a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane.

Prețul de achiziție a fost de 120 euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru "deșeu fier vechi greu" era de 175,88 euro/tonă, iar pentru "deșeu fier vechi special" (oțel) era de 218,90 euro/ tonă. Rezultă că prin această manoperă s-a realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul "deșeurilor fier vechi special" (oțel) și cu 46,56% în cazul "deșeurilor fier vechi greu".
În manoperele frauduloase au fost implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial a societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare.
1. Primul nivel al grupului infracțional organizat, a fost constituit din conducerea executivă a societății S.N.T.F. MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A, compusă din Directorul general Mihuț Constantin Crăciun, Directorul Operațiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări - Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic - Financiar Pavel Bărculeț, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, Șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu.
Aceștia au inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală.
2. Al doilea palier al grupului infracțional organizat a fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor S.N.T.F. MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. - Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța.

3. Al treilea palier al grupului infracțional organizat a fost constituit din reprezentanții S.C. REMAT S.A. CĂLĂRAȘI, beneficiara contractului.

Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează cantitățile de 35.002,12 tone de oțel și 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantități care au fost menționate în documentele încheiate ca fier vechi.

(sursa: News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri