Mesajul Jandarmeriei pentru protestatarii gazați și bătuți la protest

Data actualizării: Data publicării:
20180810_protest bucuresti 10 august_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_21

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, a transmis un mesaj românilor care au fost bătuți și au inhalat gaze lacrimogene la mitingul diasporei, într-o intervenție telefonică la Digi24 în care a dat unele lămuriri cu privire violențele de la mitingul diasporei.

Am un mesaj și mă bucur foarte mult că îmi dați această ocazie să transmit oamenilor de bună credință, oamenilor care înțeleg ce se întâmplă și care, după ce va trece această emoție și întreaga manipulare, pentru că există o întreagă isterie și se vehiculează informații neadevărate, în momentul în care această emoție va trece, și oamenii vor deveni raționali, și vor analiza la rece și vor vedea că acțiunea noastră a fost una necesară, iar cazurile acestea punctuale vor fi cu siguranță pedepsite conform legii. Nu putem să aruncăm vina asupra unei instituții pentru niște cazuri izolate, puctuale, care s-au întâmplat și care vor fi analizate”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmerieri Capitalei, la Digi24.

Oamenii au acuzat că, în loc să-i extragă pe cei care erau violenți și instigau la violență, jandarmii au ales să dea cu gaze lacrimogene în toată piața și au intervenit brutal asupra protestatarilor pașnici.

Între timp, procurorii de la Parchetul Militar extind cercetările în dosarul deschis în urma violenţelor de la protestul de vineri seară, din Piaţa Victoriei, urmând a fi vizate nu doar infracţiuni de purtare abuzivă, abuz în serviciu ci şi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, după ce jandarmii şi-au lăsat în urmă cei doi colegi agresaţi de câţiva dintre participanţii la manifestaţie, a anunţat prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu.

Citiți și VIDEO. 11 cazuri de violență extremă din partea jandarmilor, care au șocat lumea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri