Metehnele vechi ale șoferilor de taxi. Nimic schimbat după anunțul lui Firea

Data publicării:
taxi

Deşi oficialii Primăriei Capitalei ne promit călătorii de neuitat cu taxi-ul prin Bucureşti, vechile metehne sunt greu de schimbat. Fumatul în maşina de taxi, refuzul clientului sau suprataxa pentru o călătorie, fac dintr-o plimbare cu taxiul o experienţă plină de încrâncenare. Chiar dacă oficialii au anunțat că vor fi intransigenți în fața unor astfel de situații, clienții care merg cu taxi-ul spun că sunt doar vorbe în vânt.

Cu copilul în braţe, în toiul nopţii o femeie se plimbă de la o maşină de taxi la alta. Toate sunt parcate în spaţiile speciale dar şoferii refuză cursa. O călătorie în Bucureşti în perioada sărbătorilor îşi poate tripla preţul.

Dan Trifu, președinte Eco Civica: Am fost refuzat de foarte multe ori, mai ales dacă mergeam pe distanțe mai mici. De exemplu, dacă vreau să vin din Centru până în Tineretului nu te ia niciun taximetrist sau îți impune un tarif de minim 20 sau 30 de lei. Normal că nu îți convine și mai bine mergi pe jos. Față de o cursă normală, înseamnă undeva la opt lei.

Camera ascunsă:

Reporter: Bună seara! Mergeți la Piața Progresul?
Șofer: În Militari!
Reporter: Păi de ce faci în Militari și de ce stai în stație?
Șofer: De una, de alta!
Reporter: Cum de una de alta?
Șofer: Hai sus că merge!
Reporter: Stai bre liniștit că ne urcăm și mergem la Piața Progresul!
Șofer: Du-te bre și lasă-mă! Cheamă poliția!

Scenele de acest fel sunt dese, deși oficialii primăriei promiteau servicii ca la carte ale taximetristilor.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: Este interzisă în totalitate refuzarea unei curse. Șoferii sunt obligați să aibă o ținută decentă, un comportanmet și un limbaj, adecvate, să nu fumeze în mașină.

Conform edililor, din decembrie taximetriştii ar fi trebuit să-şi schimbe radical comportamentul.

Reporter: Vă văd cu țigara, în Uber nu au voie să fumeze!
Șofer: E frig afară! Era geamul deschis!
Reporter: Și clientul? Ce ar zice?
Șofer: Când vine clientul, fac taximetrie de 17 ani.
Reporter: Ați văzut că PMB a dat mai multe reglementări...
Șofer: Da! Este adevărat! Dar asta este!

Specialiştii în Siguranţă Rutieră spun că problemele taximetriştilor nu ţin numai de conduită.

Cristian Munteanu, Taxi AS: Întâlnim în cele mai multe cazuri probleme la sistemul de frânare, direcție și articulație.

Taximetriştii spun însă că maşinile Uber au mai multe probleme.

Taximetrist: Cu Uberul, eu fac o revizie, un ITP din 6 în 6 luni, ei îl fac la 2 ani, chiar dacă taxiurile, unele dintre ele arată jalnic. Că sunt murdare, că sunt neîntreținute așa s-a degradat taximetria.

Poliţiştii amendează în fiecare lună cel puţin 100 de taximetrişti pentru viteză, nerespectarea culorii semaforului sau pentru parcare în locuri interzise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri