Cine este multimilionarul din România arestat pentru pornografie infantilă. Metoda prin care racola minore

Data actualizării: Data publicării:
austriac

Un multimilionar austriac, cu afaceri în Arad a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă. Anchetatorii spun că printre victimele bărbatului în vârstă de 65 de ani sunt mai multe minore.

Bărbatul ar fi ademenit fete cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, ce aveau o stare materială precară, spun procurorii. Le cerea fotografii sau clipuri video în care apare au în ipostaze indecente și le dădea bani pentru asta - între 200 și 5000 de euro. Faptele ar fi avut loc în perioada 2015-2017. Avocatul omului de afaceri susține că fetele erau cele care trimiteau imaginile şi nu îşi explică reacția întârziată a anchetatorilor. În plus, consideră măsura luată de magistrați ca una nejustificată în lipsita unor probe concrete.

”Practic, i-au fost trimise de două victime niște mesaje conținând imagini cu ele dezbrăcate. Acestea i-au trimis pe pagina sa de facebook", a declarat Alexandru Nistor, avocatul apărării.

Dieter Kaas este președintele şi proprietarul unei multinaționale ce se ocupa cu transport de marfa. Compania are sucursale în toată Europa şi o cifră de afaceri de 400 de milioane de euro. Săptămâna trecută, de exemplu, omul de afaceri a semnat un contract în valoare de 16 milioane de euro pentru cumpărarea a 100 de vagoane de transport marfă, fiind considerat cel mai important eveniment care a avut loc la Târgul Economiei de la Arad. Vestea arestării afaceristului i-a luat prin surprindere pe reprezentanții CCIA Arad.

"Compania pe care dumnealui o conduce, ca şi investitor? Este una foarte importantă pentru economia arădeană, gândindu-ne doar la getul pe care l-a făcut acum, adică a contractat cu Astra Vagoane Marfă 100 de vagoane, nu e puțin. A dat de lucru la oamenii de acolo, activitatea pe care o desfășoară în Zona Liberă Curtici este una la fel de importantă din punct de vedere al economiei din zonă. S-a situat foarte bine în topul firmelor…. E şi pentru noi o mare surpriză… e regretabil ce se întâmplă”, a declarat Gheorhe Seculici, președintele CCIA Arad.

DGASPC Arad așteaptă informare de la DIICOT ca să afle cine sunt fetele și părintii.

Din locuința omului de afaceri au fost ridicate mai multe dispozitive pe care erau stocate imaginile, iar oamenii legii au deja și mărturii ale victimelor. Tot anchetatorii susțin că sumele de bani ajungeau prin transfer bancar în contul părinților fetelor sau al altor persoane majore din anturajul victimelor. Direcția de Asistență Socială Arad așteaptă o informare de la DIICOT ca să înceapă o anchetă cu privire la minore şi la familiile acestora.

reporter: Alexandra Marian/ operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri