A. Ţuţuianu: Situaţia O. Vasilescu, rămasă fără o tribună unde să prezinte realizările, îi convine de minune lui Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
olguta vasilescu_govro

Fostul vicepreședinte al PSD, exclus recent din formațiunea condusă de Liviu Dragnea, a comentat la Digi24 situaţia din PSD din ultima perioadă. Referindu-se la cazul Olguţei Vasilescu, Adrian Ţuţuianu a declarat că refuzul şefului statului în ceea ce priveşte numirea acesteia pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice "îi convine de minune lui Liviu Dragnea".

"Lui Dragnea cred că îi convine de minune că Iohannis a respins candidatura Olguţei Vasilescu la un post de ministru. Era cu o imagine mult deasupra altor membri ai guvernului sau a lui Dragnea. Putea fi un adversar într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Cred că Dragnea e mulţumit că Olguţa nu mai are o tribună, un minister unde să iasă să prezinte lucruri pozitive şi să îi aducă un capital de imagine.

Asta e logica în care gândeşte Liviu Dragnea şi cei care îl cunoaştem foarte bine ştim aceste lucruri", a declarat Adrian Ţuţuianu, la Jurnalul de Seară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri