Alegeri parlamentare 2016. Pregătiri pentru vot în Spania

Data publicării:
stampile vot - roaep

Pregătirile pentru alegerile parlamentare intră în line dreaptă, în străinătate. La ambasada României din Madrid, experţii electorali care vor fi prezenţi la secţiile de vot din Spania au învăţat să folosească noul sistem informatic de monitorizare a scrutinului.

88 de persoane care vor fi prezente în secţiile de votare de pe teritoriul Spaniei au primit tabletele electronice şi au învăţat cum să folosească softul pentru alegeri. Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la urne şi de prevenire a votului multiplu le va permite acestor experţi electorali să se asigure că, pe 11 decembrie, nimeni nu va putea vota de mai multe ori. Fiecare cetăţean român care va veni la vot va prezenta documentul de identitate şi, pe baza codului numeric personal, sistemul informatic va înregistra faptul că respectivul alegător a votat.

Este foarte importantă familiarizarea membrilor corpului electoral cu această nouă aplicaţie. Va fi folosită peste tot, a fost folosită cu brio la alegerile locale din iunie anul acesta”, spune Gabriela Dancău, ambasadorul României în Spania.

Sistemul va oferi informaţii în timp real despre prezenţa la vot, atât în ţară, cât şi în strainatate. Şi, pentru prima oară, va permite filmarea tuturor procedurilor ce au loc după închiderea secţiei de votare, respectiv sigilarea ștampilelor de vot și numărarea buletinelor.

Aproape 9000 de români care trăiesc peste hotare au solicitat să voteze prin corespondenţă.

„Deja eu am votat, la fel cum o vor face în aceste zile cei aproape 9.000 de români care au optat pentru prima dată în istoria alegerilor din România să voteze prin corespondenţă. Votul meu pleacă acum spre România şi va fi numărat în noaptea de 11 decembrie”, relatează Ciprian Bălţoiu, corespondentul Digi24 la Madrid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri