Klaus Iohannis: Indiferent pe cine susțineți, mergeți la vot!

Data publicării:
iohannis imn

Preșeedintele Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să meargă la vot, indiferent cine sunt candidații pe care îi susțin. Șeful statului a făcut acest apel în discursul susținut la recepția oferită, la Cotroceni, de Ziua Națională a României.

Se întâmplă ca în acest an Ziua Națională să ne găsească în mijlocul campaniei electorale.

Participarea este unul dintre pilonii democrației, iar alegerile sunt cel mai puternic mecanism pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru a decide viitorul țării lor. Așa că vă invit să participați la dezbatere, la campanie, la alegeri”, a spus Klaus Iohannis.

El a arătat că disputele și controversele sunt normale în perioada campaniei electorale, dar că alegerile sunt „pentru și despre România”.

Cu toții facem parte din această națiune. Înainte de a fi de stânga sau de dreapta, suntem români și vrem ce e mai bine pentru România. Indiferent de care parte vă veți afla la aceste alegeri, indiferent pe cine susțineți, indiferent dacă cei pe care îi sprijiniți și în care v-ați pus speranța vor câștiga sau nu competiția electorală, nu uitați că alegerile sunt pentru și despre România”, a spus șeful statului.

România are acum marea şansă de a-și exploata oportunităţile rezultate din stabilitatea ei politică, din orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice. Indiferent cine va câştiga scrutinul de săptămâna viitoare şi cum va arăta noul Guvern, România nu trebuie sa se abată de la acest drum pe care şi l-a câştigat cu mari sacrificii, prin tranziţii dureroase”, a spus Klaus Iohannis.

El poate părea ireversibil sau de la sine înţeles, dar vedem lesne cum retorica extremistă, populistă a devenit foarte prezentă în societăţi cu o democraţie mult mai veche şi mai consolidată decât cea a României. Ca atare, este esenţial ca respingerea fermă a discursului anti-european sau xenofob, păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile occidentale să rămână obiectivele noastre prioritare. Atât cei care vor guverna după 11 decembrie, cât și cei care vor fi în opoziție vor avea marea responsabilitate de a arăta că România este o țară stabilă, prosperă și puternică. De fiecare dintre ei și de fiecare dintre noi toți depinde succesul nostru în următorii ani”, a adăugat Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri