Alegeri prezidențiale 2019. Anchetă după ce un fost ministru a postat pe Facebook o fotografie cu votul

Data actualizării: Data publicării:
stampila buletin de vot foto roaep ro

O anchetă a fost deschisă de Poliția din Giurgiu pe numele fostului ministru al Energiei, Toma Petcu. Politicianul, în prezent deputat, a postat pe pagina sa de Facebook buletinul de vot ștampilat, lucru interzis de Codul Penal.

Deputatul Toma Petcu a votat duminică dimineață și a postat o fotografie cu buletinul de vot pe contul personal de Facebook. În imagine se putea vedea foarte clar pe cine a votat, pentru că politicianul a fotografiat exact pătrățelul pe care a pus ștampila.

Potrivit Codului Penal, postarea unor astfel de fotografii se încadrează la „violarea prin orice mijloace la secretul votului”, iar acest fapt se pedepsește cu amendă penală, cuprinsă între 600 și 90.000 de lei.

Citiți și: 
Ce spune Codul Penal și ce sancțiune a primit fostul ministru ALDE Toma Petcu

Postarea deputatului a fost ștearsă după câteva minute. Însă polițiștii s-au sesizat în legătură cu această postare și au deschis o anchetă penală.

Însă deputatul Toma Petcu nu este singurul care a fotografiat buletinul de vot, până la această oră mai fiind înregistrate încă 3 cazuri similare, în care polițiștii au deschis anchete penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri