CTP: Câte voturi au primit Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă de la alegătorii candidaților care nu au trecut de primul tur

Data publicării:
ctp

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre diferența mare dintre voturile obținute de cei doi candidați la alegerile prezidențiale – 63,17% pentru Klaus Iohannis, față de 36,83% pentru Viorica Dăncilă, conform rezultatelor provizorii. Gazetarul a prezentat și o statistică a voturilor pe care i-au primit cei doi de la alegătorii candidaților care nu au trecut de primul tur de scrutin.

Cristian Tudor Popescu: „Diferența dintre cei doi candidați „este pentru mine, care sunt un pesimist, un sceptic prin definiție, o surpriză plîăcută. Nu am crezut că se adună prezența, în primul rând , având în vedere toate datele acestui tur 2 – vremea de afară, frigul ploaia și mai ales un mecanism foarte pervers de manipulare folosit de liderii televiziunilor PSD, vârfurile propagandei, care în ultimele zile erau jenați să mai spună: votați Dăncilă și atunci au trecut la: de ce să mai mergem la vot, toți sunt o apă și-un pământ, oricum iese Iohannis. Asta era mult mai periculoasă și demobilizatoare.

Pentru că șansa PSD, care este un partid antivot - PSD a vrut votanți puțini, acolo se simte el bine, la apă scăzută.

Prezența este mare, date fiind condițiile, și arată o maturizare a electoratului român. Iar diferența asta ar fi trebuit să fie și mai mare, după părerea mea. Pentru că Viorica Dăncilă, așa cum socoteam de la primul tur – spuneam: de unde să mai ia voturi naturale, nu din alea fabricate de primarii PSD în teritoriu? De la USR, de la PMP, de la UDMR? Eventual, spuneam, o să ia voturi de la Diaconu (Mircea Diaconu, candidat independent, susținut de ALDE și Pro România, n.r.).

Distribuția pe voturi pe partide, ce-a putut să ia Dăncilă – v-o spun eu acum. Cei care au votat cu Dan Barna au ales 92,5% Klaus Iohannis, 7,5% Viorica Dăncilă. Votanții lui Diaconu au ales 34,3% Klaus Iohannis, 65,7% Viorica Dăncilă. Este singurul loc unde Dăncilă ia mai multe voturi decât Iohannis. Apoi: Paleologu – 72,3% Klaus IOhannis, 27% Viorica Dăncilă. Kelemen Hunor - 83,9% Klaus Iohannis, 16% Viorica Dăncilă. Cei care au votat cu ceilalți candidați, în turul 2 au făcut 61,2% Klaus Iohannis și 38,8 Viorica Dăncilă.

Asta e marea problemă a doamnei Dăncilă în clipa de față, o să i se pună întrebarea la partid: Coană Viorico, unde-s voturile pe care le-ai adus cu vocea și talentul matale?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Nu crede nici în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...