Amnistia și grațierea, obsesii vechi ale politicienilor

Data publicării:
11 PARLAMENT

Ziua de 10 decembrie 2013 a primit supra-numele de "marţea neagră", după ce câţiva deputaţi s-au întâlnit în secret şi au modificat Legea amnistiei şi graţierii în favoarea politicienilor cu probleme în justiţie. Gestul parlamentarilor a fost aspru taxat de reprezentanţii sistemului judiciar, cei ai societăţii civile şi de ambasadele occidentale. În ciuda criticilor, actul normativ nu a fost respins de aleşi, el fiind în continuare pe masa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Legea amnistiei şi graţierii a prins viaţă în februarie 2013. Atunci a fost înregistrată la Camera Deputaţilor. Iniţiatori: un deputat social-democrat şi unul din partea Partidei Romilor: Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Doi aleşi cu state vechi în Parlament.

Mădălin Voicu este deputat din anul 1996, iar Nicolae Păun este la al patrulea mandat în camera inferioară. Cei doi politicieni s-au gândit să pregătească un proiect de lege prin care să depopuleze închisorile de deţinuţii condamnaţi pentru infracţiuni minore.

În expunerea de motive este invocată legislaţia europenă: „În prezent, în unităţile din sistemul penitenciar este depăşită capacitatea legală de cazare, în medie cu peste 40 la sută, ceea ce contravine normelor europene în domeniu. (...) Pentru ameliorarea acestei situaţii şi, în acord cu principiile unei politici penale unitare, o măsură posibilă ar fi amnistierea infracţiunilor ce nu constituie un pericol social deosebit şi graţierea unor categorii de condamnaţi, care nu au comis fapte penale foarte grave.”

Ce au vrut mai exact iniţiatorii?

„Domne, n-avem nevoie să facem alte pușcării, mai bine facem școli și spitale. În același timp trebuie să ne gândim că acele penitenciare, așa cum arată ele, poate că nu toate, sunt locuri de exterminare și de degradare umană”, spunea Nicolae Păun.

Aşadar, potrivit proiectului iniţial depus pe site-ul Camerei, infracţiunile pentru care Codul Penal şi legile speciale prevăd o pedeapsă cu închisoare de până la patru ani inclusiv sau amendă vor fi amnistiate.

La articolul 2 se face referire la graţiere. Iniţiatorii au scris în proiect că se vor graţia toate pedepsele de până la şase ani inclusiv.

Prima dată, proiectul de lege a fost trimis către Senat, care a fost prima cameră sesizată. Aici, comisia pentru drepturile omului, cea pentru cercetarea abuzurilor şi combaterea corupţiei, dar şi comisia juridică decid să acorde fiecare câte un aviz negativ. După patru luni de dezbateri, plenul Camerei superioare a Parlamentului decide să respingă legea şi o trimite deputaţilor. Aceştia trebuie să dea votul final pe proiect.

La Camera Deputaţilor, Legea amnistiei şi graţierii este privită cu alţi ochi. Prima comisie care analizează proiectul este cea pentru drepturile omului şi minorităţi naţionale. Preşedinte este este chiar unul dintre iniţiatori, deputatul Nicolae Păun. De aici, amnistia şi graţierea primesc undă verde.

Proiectul pleacă mai departe pe circuitul legislativ anevoios din Parlament şi ajunge la Comisia Juridică, locul unde se află şi acum. În acest loc, legea amnistiei şi graţierii prinde o altă formă. Reuniţi la ceas de seară, câţiva deputaţi jurişti introduc mai multe articole care aruncă în aer scena politică.

„Modificările la Codul Penal sunt dramatice și ele dărâmă zece ani de muncă și de activitate a instituțiilor anticorupție. Ea a fost dedicată clientelei politice aflate în stare avansată în diverse procese în derulare sau aflată deja după gratii”, declara Traian Băsescu, preşedintele României la acea vreme.

„Președintele a spus foarte clar, a făcut un apel și a spus: parlamentari, nu votați. Asta e o tâmpenie. Proiectul ăsta de lege, în opinia domniei sale, e o tâmpenie. Foarte bine, nu am nimic de comentat”, a răspuns Nicolae Păun.

Să aruncăm o privire asupra noului proiect de lege, făcut în Marţea Negră. Cea mai importantă modificare este chiar în primul articol. Cuantumul pedepsei pentru infracţiunile amnistiate creşte de la patru ani, cât era în proiectul iniţial, la şapte ani.

O modificare esenţială, pentru că se extinde paleta de infracţiuni şi de persoane care ar putea beneficia de acestă lege.

S-au făcut modificări şi la articolul care prevede graţierea. Aici sunt introduse două alineate noi. Primul spune că pedepsele se reduc la jumătate pentru persoanele condamnate şi care au o vârstă de peste 60 de ani. Al doilea: aceeaşi prevedere se va aplica şi condamnaţilor care pot să ateste că suferă de o boală incurabilă în fază terminală.

„Lucrurile astea nu pot fi amnistiate, nu pot fi grațiate, nu putem să acceptăm un asemenea act de clemență colectivă câtă vreme anumite persoane din anturajul premierului ar beneficia de lucrurile acestea”, spunea Alina Gorghiu, deputat PNL, membru al Comisiei Juridică.

„În grațiere vorbim de reducerea parțială a unor pedepse pentru persoanele cu o anumită vârstă, femei însărcinate și persoanele care sunt bolnave incurabil în fază terminală”, argumenta Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Lista se completează cu fostul lider PNL Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare pentru complictate la abuz în servicu. Printre beneficiari ar putea fi și Dan Voiculescu condamnat pentru spălare de bani. El se încadrează şi la articolul care spune că persoanele peste 60 de ani rămân doar cu jumătate din pedeapsă.

„PSD-ul a considerat că presiunea baronilor locali este mult mai importantă și mai mare și atunci au spus așa: e marți, e noapte, e târziu, ce trebuie să facem noi? Trebuie să votăm acest proiect de lege fără să avem cvorum, fără să avem opoziția practic, noi fiind la putere atunci, dar noi eram opoziția, care ne opuseserăm public la acest proiect de lege”, a mai adăugat Alina Gorghiu.

„Sigur, din punctul meu de vedere, este o solutie pentru a degreva administrația penitenciarelor, care este supraincarcată, există condamnări la CEDO pentru condițiile de detenție”, declara Robert Cazanciuc, ministrul al Justiţiei la acea vreme.

Aceasta pare să fie opinia personală a ministrului Justiţiei pentru că, la nivel oficial, Guvernul nu susţine acest proiect de lege.

„Primul ministru spune da, nu sunt de acord cu grațierea colectivă, nu este momentul, dar sunt conștient că sistemul ANP trebuie remodernizat, să se gândească altcumva. Tot dumnealui spune, zice, dar asta trebuie să o facem cât mai repede până nu o să înceapă condamnările la CEDO. Ori prin urmare, nu mai știu ce să înțeleg”, mai declara atunci Nicolae Păun.

Reprezentanţii PNL au cerut de mai multe ori organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care au cerut introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea. Deputaţii opoziţiei ar dori să respingă proiectul. Şedinţa specială nu a avut niciodată loc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri