Ciorbea atacă OUG la CCR: „Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență”

Data actualizării: Data publicării:
agerpres victor ciorbea avocatul poporului 24 09 2015

Avocatul Poporului a anunțat că a depus o excepție de neconstituționalitate în legătură cu Ordonanța de Urgență nr. 13/2017 prin care au fost modificate Codurile Penale. 

ACTUALIZARE: „Am primit aseară de la domnul procuror o scrisoare în care mă roagă să iau în considerare unele critici de neconstituționalitate. Am avut în vedere și acest document. Unele idei au fost preluate chiar în textul excepției, celelalte nu am reușit să le examinăm. Am decis să ridic excepția de neconstituționalitate a ordonanței 13/2017. Aceasta va pleca în câteva minute spre CCR”, a spus Victor Ciorbea.

Guvernul a spus că ordonanța că este necesară pentru a transpune o directivă a UE, ori verificând acea directivă am constatat că termenul de implementare este 1 aprilie 2018. Prin urmare este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbăută în cadrul Parlamentului pe baza unui proiect de lege. Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanța de urgență în cazul în care se declanșează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speță”, a adăugat Avocatul Poporului. 

Victor Ciorbea a trecut în revistă și câteva dintre aspectele pe care le consideră a fi contrare Legii fundamentale.

„În Ordonanța de Urgență se spune că suntem în prezența abuzului în serviciu doar în situația în care avem de-a face cu o încălcare a legii stricto sensu, respectiv lege sau ordonanță de urgență. Or, din diverse decizii ale Curții Constituționale, reiese în mod clar că trebuie avută în vedere accepțiunea largă, lato sensu, a noțiunii de lege. (...) A limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legilor, ordonanțelor și ordonanțelor de urgență și a nu ne referi la celelalte acte normative - hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale consiliilor județene și ale consiliilor municipale - înseamnă a scoate de sub incidența legii penale activitatea aproape întregii administrații”, a atras atenția Avocatul Poporului. 

Potrivit lui Victor Ciorbea o problemă ar reprezenta-o și faptul că Executivul nu a definit ce înseamnă „o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”, introdusă ca alternativă la depășirea pragului de 200.000 de lei în definirea abuzului în serviciu. „Prin urmare, apare încă un element de imprevizibilitate, de incertitudine care este contrar cerințelor în materie”, a declarat Avocatul Poporului.


Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu Victor Ciorbea pentru a discuta despre ordonanța de urgență dată de Guvernul Grindeanu prin care au fost modificate Codurile Penale. 

Președintele Klaus Iohannis a declarat că i-a explicat Avocatului Poporului că există un precedent care îi permite să atace la CCR această ordonanță de urgență, iar Victor Ciorbea i-a promis că „va analiza cu celeritate”. Este vorba despre OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență pe care Avocatul Poporului a sesizat-o în 2013 la CCR și a obținut abrogarea ei. 

De asemenea, și Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a trimis, joi, Avocatului Poporului solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de modificare a codurilor penale, invocând mai multe încălcări ale unor articole din Constituţie.

Anterior, Avocatul Poporului declarase că nu are competențe pentru a ataca la CCR ordonanța dată de Guvern. Afirmația lui a fost contrazisă de procurorul general al României, de CSM, de președintele României și de mai multe ONG-uri. 

Art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituţională orice lege sau ordonanţă. Legea nu distinge între ordonanţele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare şi cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricţie legală sub acest aspect şi poate ataca, potrivit legii, şi ordonanţele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare, a atras atenția APADOR-CH. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri