Bilanțul primelor 100 de zile de guvernare, făcut de Dragnea

Data publicării:
sedinta de guvern (2)

Primele 100 de zile de guvernare PSD, primul bilanţ făcut Liviu Dragnea. Şeful social democraţilor se declară mulţumit de activitatea Executivului condus de Sorin Grindeanu. A bifat măsurile de creşteri de venituri şi relaxare fiscală, propuse în programul de guvernare. Există însă şi o bilă neagră. Liviu Dragnea l-a criticat pe Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, pentru că „întârzie” cu proiectul Legii grațierii. 

Primele 100 de zile de Guvernare sunt privite cu optimism de liderii arcului puterii. Asta deși primele două luni au fost marcate de proteste antiguvernamentale, care au culminat cu retragerea ordonanței 13 privind modificarea Codurilor Penale și demisia ministrului de Justiție. 

Cu toate acestea, Liviu Dragnea bifează, pe contul său de socializare, la promisiuni realizate, creşterea salariului minim, măriri de venituri în administraţie, sănătate şi educaţie, creşterea venitului minim garantat şi a pensiei minime, dar şi reduceri de taxe, impozite şi accize.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, și premierul s-a declarat mulţumit după primele trei luni de guvernare.

„S-au creat 62.000 de noi locuri de munca în România în primele luni ale anului, România ajungând astăzi la o rată a șomajului, un record, minim istoric în ultimii 27 de ani”, a declarat prim-ministrul.

Există însă şi restanţe. Guvernul a depăşit termenul de 1 martie pentru eliminarea TVA-ului pentru vânzarea de locuinţe şi publicitate. Iar Legea salarizării, Codul economic şi Codul administrativ nu au ajuns încă în Parlament. În plus, aleşii PSD au respins o lege iniţiată chiar de ei, care prevedea construcţii de creşe şi grădiniţe.

A fost o discuţie, am înţeles, zilele trecute, despre faptul că PSD a respins o lege prin care se aprobau construirea de creşe şi grădiniţe.Era normal să o respingem, pentru că acea lege a fost iniţiată înainte să se discute despre PNDL 2. Construirea de creşe şi grădiniţe este prinsă în acest program. Dacă nu am putut forma Guvernul în decembrie nu am putut modifica Codul fiscal în decembrie care să intre în vigoare în 2017. Am asteptat ca beneficiarii din cele trei categorii de TVA 0 să se pună de acord. Au întârziat puţin”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Citiți și: Prioritatea Guvernului român în viziunea vicepreședintelui CE

În ceea ce privește Legea salarizării unitare, președintele social-democraților dă asigurări că va fi depusă în Parlament la începutul săptămânii viitoare.

Nu întârzie. Am stabilit să depunem luni. M-a interesat să intre în Parlament după ce lumea va înțelege ce e în ea”, a spus liderul PSD.

Și co-președintele ALDE este de părere că Guvernul va prezenta proiectele promise în timp util.

Nu cred că suntem în urmă cu lucruri importante”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Singurul care nu este creditat de Liviu Dragnea este ministrul Justiţiei. Legea graţierii şi modificările codurilor penale sunt trecute de liderul PSD la capitolul minusuri. Președintele PSD a declarat, joi, că va cere o audiență la ministrul Tudorel Toader pentru a-i explica că „Parlamentul nu este anexa Guvernului”. Liviu Dragnea a atras atenția că Ministerul nu va beneficia de susținere la nesfârșit. 

Citiți și: Legea salarizării | Cât va fi cel mai mic salariu net la stat
Legea salarizării, amânată din nou
Proiectul legii salarizării | Cât vor câștiga medicii și cât politicienii. Plafonare pentru cler
Ministrul finanțelor: De la anul, două contribuții sociale intră în sarcina angajatului
Dragnea, contrazis. Creșterea de 899%, „artificiu pur pescăresc”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri