C. T. Popescu desfiinţează lista lui Dragnea: Nu a înţeles ce e UE. Doar bănuţu' să fie european

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea discurs tribuna deget ridicat inquam ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a realizat, sâmbătă, la Ialomița, portretul viitorilor europarlamentari social-democrați, precizând că aceștia trebuie să fie, în primul rând, patrioți ”în fiecare celulă a corpului” și să știe cel puțin o limbă străină. "El (Liviu Dragnea - n.r.) nu a înţeles ce e UE, că acolo te duci ca să aperi interesele UE, nu ale României, ca să vii cu proiecte care să fie în sprijinul cetăţenilor europeni în diverse domenii, să ai iniţiative pentru cetăţenii europeni. Dacă sunt incluşi şi românii în ele e foarte bine. Nu te duci acolo doar să faci lucruri în interesul naţional", a comentat la Jurnalul de Seară Cristian Tudor Popescu.

El a remarcat că singura referire la Uniunea Europeană în lista lui Dragnea este cea privind fondurile europene: "Deci bănuţu' să fie european".

"În primul rând, să fie patrioţi în fiecare celulă a corpului său şi a inimii sale. Asta este prima condiţie. A doua condiţie: să ştie să vorbească, să-şi dorească să vorbească, să aibă curaj sa vorbească şi să-şi apere interesul naţional al ţării pe care o reprezintă acolo. Pentru că asta fac toţi, numai nouă ni se spune că e bine ca europarlamentari români să meargă acolo şi să înjure România. În rest, nu există aşa ceva. Al treilea criteriu: să ştie cel puţin o limbă străină. Al patrulea: să înţeleagă ce se întâmplă în instituţiile europene şi să facă orice pentru ca fondurile europene care vin în România să fie şi mai mari. Al cincilea: să fie respectaţi, să înveţe să comunice, să vorbească cu partenerii noştri şi din familia social-democrată europeană şi din celelalte familii politice, pentru ca dosare importante şi mă refer la dosare economice, dosare sociale, care pot afecta pozitiv România, să fie susţinute şi finalizate”, a spus Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile.

„Astea sunt priorităţi ale lui Dragnea. Pe cale logică, prima condiţie e să cunoşti o limbă de circulaţie europeană, nu să fii patriot. Dacă te apuci să zbieri în limba română rezolvând probleme de politică internă nu înseamnă că ai convins.

Apoi spune că europarlamentarul trebuie să apere interesul naţional cu prioritate. El nu a înţeles ce e UE, că acolo te duci ca să aperi interesele UE, nu ale României, ca să vii cu proiecte care să fie în sprijinul cetăţenilor europeni în diverse domenii, să ai iniţiative pentru cetăţenii europeni. Dacă sunt incluşi şi românii în ele e foarte bine. Nu te duci acolo doar să faci lucruri în interesul naţional.

Asta e ideea - că europarlamentarul se duce să se încaiere cu oamenii acolo ca să apere interesul naţional - asta e o eroare.

Apoi, să aducă fonduri europene. Ştiu că de fondurile europene se ocupă guvernul, agenţiile guvernamentale care trag fonduri şi Comisia Europeană, nu Parlamentul Euroepan. La limită se ocupă şi ambasadorii, dar nu parlamentarii.

Dacă ştii cel puţin o limbă europeană, cunoşti cultura, istoria, valorile europene, dacă eşti capabil să creezi proiecte care să spună ceva, vei fi considerat un parlamentar valoros de către oamenii aceia de la Bruxelles. Nu mai e nevoie să fii patriot, deja ai făcut un mare serviciu României prin faptul că eşti competent, cult, instruit, care apără valorile europene, aşa vei trezi respect şi interes pentru România.

Nu apare descrierea europeană decât la fondurile europene, deci bănuţu' să fie european.

Fonduri europene avem, nu suntem în stare să le utilizăm pe cele pe care le avem”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri