C. T. Popescu, despre singurul mecanism care ar putea distruge PSD

Data actualizării: Data publicării:
CTP

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut, la Digi24, o analiză a impactului pe care greşelile de limbaj făcute de Viorica Dăncilă le-ar putea avea asupra românilor. El a explicat că, în contextul în care foarte mulţi cetăţeni nu ştiu ce înseamnă foarte multe cuvinte, iar alţii au impresia că le cunosc sensul, premierul poate deveni un model inspiraţional. Totodată, Cristian Tudor Popescu a subliniat că PSD nu va scădea în sondaje din cauza acestor gafe ale premierului, aşa cum nici alţi politicieni români nu au fost afectaţi de greşeli de vorbire. Altul este mecanismul care ar putea prăbuşi PSD, a subliniat jurnalistul.

Cred că e un mister modul în care a trecut prin liceu doamna Dăncilă, având în vedere modul în care se exprimă.

Cert e însă că doamna Dăncilă n-a copiat, există o competenţă a copiatului. Eu nu am copiat, am avut examene pe care le-am luat cu 5, dar am stat de vorbă cu specialişti. Mi-au explicat că nu poate să copieze cineva care habar n-are, pentru că problema, textul îi sunt străine.

Să îţi poţi face copiuţe pe hârtiuţă sau pe palmă înseamnă să iei contact cu noţiunile, cu formulările, să faci sinteză, pentru că spaţiul e mic. O persoană care copiază la examen are un anumit grad de competenţă şi fatalmente este infectată de materia respectivă.

Deci, doamna Dăncilă, cu siguranţă are această valoare morală asigurată, nu a copiat în viaţa ei, nu are habar să lucreze cu un text livrat de altcineva. Ea nu poate gândi liber. Mă uit la ea ca la un obiect de studiu. Doamna Dăncilă a trecut prin viaţă fără să vorbească liber în faţa unei camere de luat vederi, fără să gândească în public, este extrem de stresată, de aceea se agaţă de hârtie.

Există o efervescenţă care pare naţională în legătură cu doamna Dăncilă: hai să râdem cu Dăncilă, şi mai ales să râdem de Dăncilă.

Este principalul obiect al batjocurii în clipa de faţă doamna Dăncilă şi asta creează impresia – sunt mulţi jurnalişti care cred că dacă fac mişto de Dăncilă dau o lovitură grea PSD.

Foarte mulţi cetăţeni nu ştiu ce înseamnă foarte multe cuvinte din limbă, iar despre multe altele au impresia că ştiu ce înseamnă, iar mulţi sunt oameni cinstiţi, care muncesc.

În Romania, intelectualitatea nu este o valoare, nu e o preţuire a valorii intelectuale, aşa cum nu există o dispreţuire a valorii intelectuale, nu interesează. Niciun conducător din România nu a căzut pentru că vorbea prost şi foarte prost limba română.

Ceauşescu şi azi face un 40% uşor – dacă s-ar mai face un sondaj legat de preşedinţi virtuali, şi el vorbea limba română aşa cum o vorbea. A fost cineva care să-i reproşeze asta la nivelul masei?

Reproşurile au fost legate de foame, boală, întuneric, dar nu de masacrarea, măcelărirea limbii române.

Dăncilă e prima care vorbeşte aşa limba română, prima în politică?

Sorin Oprescu era la limita salatei de cuvinte în sens psihiatric, era o continuă fractură logică în vorbirea lui şi a fost ales de două ori primar general.

Limbajul lui Băsescu, golănesc – a început să scadă în sondaje pentru că lumea a ajuns să dispreţuiască modul lui vulgar de exprimare? Sau pentru că a lovit un copil în văzul ţării? După această mărturisire a crescut în sondaje.

El a scăzut în sondaje când a făcut anunţul cu pensiile şi salariile, nu pe considerente morale.

Nu veţi găsi în opţiunile electorale, politice, criterii de valoare intelectuală şi morală.

Funcţionează un singur criteriu, perspectiva burţii şi buzunarul, nici măcar burta şi buzunarul, ci perspectiva.

Nu pentru că Dăncilă vorbeşte aşa se va prăbuşi PSD dacă se va prăbuşi în anul care urmează, nu de asta. Ba mai mult. La nivelul majorităţii, Dăncilă e văzută ca un model de succes pentru că sunt o gramadă de oameni care vorbesc limba română aşa ca ea, care se comportă ca ea, care gândesc dacă poate fi folosit acest verb aici, ca ea.

Dacă până acum erau complexati că nu ştiu engleza, română, acum oamenii capătă curaj. Dăncilă a ajuns un model inspiraţional.

Zic să nu ne mai legănăm în iluzia distrugerii PSD de către Dăncilă. Singurul mecanism care poate să distrugă PSD e - burtă plus buzunar”, a afirmat la Jurnalul de Seară jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri