C. T. Popescu: Preşedintele le vorbeşte doar votanţilor de dreapta

Data publicării:
ctp 4 dec 2015

Discursul din Parlament al preşedintelui s-a adresat doar votanţilor de dreapta, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Şeful statului, care pare să fi început deja campania electorală pentru prezidenţialele din 2019, nu pare în niciun fel interesat să se adreseze şi votanţilor de stânga. Ceea ce este o greşeală, crede jurnalistul. Acesta remarcă şi că preşedintele Iohannis a luat lecţii de actorie.

Cristian Tudor Popescu: Domnul Iohannis a început să joace. A luat nişte lecţii de actorie, pe care o face şi dânsul cum poate. Mă rog, o face, e bun. Uneori face poante bune, cum a fost aceea cu „nu-i bai, eu am mai fostz pe la ei”, chiar dacă ei (membrii guvernului – n.r.) nu sunt aici.

Aici a ales o glumă, domnul preşedinte, o glumă care a prins – la cine, la simpatizanţii săi, oricum la votanţii anti-PSD -, a prins această gumă dar, părerea mea, ar fi fost mai util dacă spunea acest lucru: De ce nu e prezent Guvernul? Pentru că Guvernul este primul discutat, primul implicat în povestea aceasta. Poate are un punct de vedere să şi-l expună domnul Grindeanu, miniştrii, poate doresc să explice, întregii ţări şi pesediştilor, de ce şi cum au făcut în noaptea aceea ce au făcut. Iată, poate, ceva mai util decât să faci o glumă, altfel drăguţă, am zâmbit şi eu. În actoria asta pe care a făcut-o, s-a întors la un moment dat: mai sunt preşedinţii în sală... Astea sunt, evident, gesturi cabotine, să spunem aşa. Dar care au efect. În politică au efect astfel de gesturi. Însă a dat cu oiştea în gard în mod absolut straniu. Vorbind de Dragnea şi de PSD şi de Guvern a spus „pohta ce-au pohtit”. Este documentul descoperit la 1902 de Nicolae Iorga privind dorinţele lui Mihai Viteazul exprimate către împărat, la Viena, unde apare această sintagmă. Când cere să fie conducătorul din partea împăratului al celor trei ţări spune „pohta ce-au pohtit”. Cum să foloseşti sintagma lui Mihai Viteazul cu privire la Dragnea şi la PSD? Mă rog, a considerat şi asta de efect.

În plină criză, spune domnul preşedinte, suntem în plină criză. Sunt oameni în stradă, au fost oameni răniţi într-o seară. În astfel de condiţii vii şi ieşi din scenă ca un star rock. Mâna la inimă, da' ce?, era Hagi după meci? N-am înţeles. Cu zâmbete largi. Ce se întâmplase? Era vorba de un meci al domniei sale pe care îl câştigase şi acum ieşea învingător de pe teren? Şi saluta publicul?

Un astfel de comportament, de prost gust după părerea mea, nu poate fi prizat decât de cei care oricum sunt votanţi ai domnului preşedinte şi votanţi anti-PSD. În rest, stârneşte respingere. Nu este bine, după părerea mea, cum procedează domnul preşedinte, dar dânsul a ales în momentul de faţă să meargă spre campania din 2019, de la Cotroceni, cu o platformă exclusiv de dreapta. Nu îl interesează să obţină voturi din stânga. I-aş atrage atenţia domnului preşedinte, cu tot respectul, că aceeaşi greşeală a făcut-o domnul Cioloş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri