CCR decide dacă revocarea lui Valeriu Zgonea a fost constituțională

Data publicării:
zgonea-2

După excluderea din PSD, Valeriu Zgonea a contestat revocarea sa din fruntea Camerei Deputaților. Acesta nu mai este președinte al Camerei inferioare de mai bine de o lună. Valeriu Zgonea a făcut două sesizări la CCR: să fie verificată constituționalitatea modificărilor aduse de majoritatea parlamentară PSD la regulament și le cere judecătorilor CCR să verifice dacă hotărârea prin care a fost vacantat postul de președinte al Camerei Deputaților a fost constituțională.

Judecătorii CCR vor începe deliberările în jurul prânzului și nu este exclusă nici varianta unei amânări.

Zgonea a trimis pe 7 iunie o scrisoare Biroului permanent în care solicita retragerea de pe ordinea de zi a hotărârii de modificare a Regulamentului prin care președintele Camerei Deputaților poate fi revocat mai ușor din funcție, potrivit Agerpres.

„Am înaintat Biroului permanent un document în care am cerut Comitetului liderilor să scoată de pe ordinea de zi un punct care, din perspectiva mea, încalcă zeci de articole ale Regulamentului și generează un precedent extrem de periculos pentru democrația din România. Nu a existat o inițiativă legislativă căreia să îi fie asimilat proiectul de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei (hotărârea prin care se modifică articolul privind revocarea președintelui Camerei Deputaților - n.r.). Mai pe românește, în fals, a fost introdus un punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților sub identitatea de PHCD 50 care nu are niciun inițiator, nicio comisie parlamentară nu l-a inițiat, niciun grup de parlamentari nu a inițiat această hotărâre de modificare a Regulamentului”, explica, săptămâna trecută, Valeriu Zgonea.

El spunea că secretarul general al Camerei Deputaților are obligația să identifice cum a apărut pe ordinea de zi, într-un document oficial, timp de câteva săptămâni consecutiv, un document care nu respectă prevederile legale.

„Grav este că cel care astăzi este gardianul respectării Regulamentului - Comisia pentru Regulament - a trimis un raport sub semnătura președintelui către Biroul permanent, acest raport nespecificând cine sunt inițiatorii, care este perioada de depunere a amendamentelor. Proiectul de hotărâre respectă aceleași proceduri pe care le respectă un proiect de lege - inițiatorii pot fi o comisie parlamentară sau un grup de parlamentari. Acest proiect trebuie să fie trimis sub semnătura inițiatorilor către Bp, care îl înregistrează, stabilește o perioadă pentru amendamente, dacă sunt avize de la alte comisii și o perioadă de depunere a raportului. Aceste trei obligații nu au fost îndeplinite”, arăta Zgonea, care menționa că majoritatea celor care au fost demiși sau revocați dintr-o funcție publică printr-o ilegalitate au câștigat procese în contencios administrativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri