Colonel de contrainformații, dezvăluiri despre prezidențialele din 2009. „Nu o să găsiți în hârtii așa ceva!”

Data publicării:
doru paraschiv

Fostul colonel de contrainformaţii militare Doru Paraschiv le-a povestit aleşilor din comisia de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009 că înainte de primul tur de scrutin s-a format un comitet special menit să-l ajute pe Traian Băsescu să devină din nou preşedinte.

În plus, acesta a dezvăluit ca în acea perioadă au fost supravegheate multe persoane, fără să existe un mandat. Culmea, aceste supravegheri nu s-au făcut în tabăra adversă, ci chiar în tabăra lui Traian Băsescu, spune fostul colonel Doru Paraschiv. Iată declarația:

„Au format, au făcut să apară - nu o să găsiți în hârtii așa ceva - un comitet de inițiativă în sprijinul realegerii dnului Băsescu. Despre comitetul ăsta se știa până la cel mai înalt nivel. Oamenii - care au procedat ilegal încălcând regulamentele militare, jurământul, Constituția - au intervenit asupra ordinii de drept și constituționale”, a afirmat fostul colonel de contrainformații militare.

„Înaintea turului întâi - mult s-a lucrat înainte, s-a continuat și între tururi, dar cel mai mult înaintea turului întâi - între turul 1 și turul 2 nu a mai fost volumul de muncă mare, au fost supravegheate multe persoane fără mandat”, susține fostul ofițer.

„Nu veți reuși să verificați nimic concret dacă nu veți înțelege că trebuie să găsiți pârghiile legale ca aceste persoane să fie cel puțin suspendate din funcție”, le-a mai spus Doru Paraschiv parlamentarilor.

El le-a mai spus că l-a enervat pe generalul Marian Hăpău, căruia i-a spus că se încalcă Legea siguranţei naţionale prin interceptările fără mandat, iar acesta l-a „degajat pe la spate, mişeleşte”, fiind mutat succesiv dintr-un loc în altul până „a fost executat mişeleşte”.

La rândul lui, Marian Hăpău, care în 2009 conducea Direcţia contrainformaţii militare, a răspuns acestor acuzaţii în Comisia de anchetă, susţinând că nici Ministerul Apărării şi nici Direcţia Generală de Informaţii a Armatei nu au tehnică pentru a face interceptări.

„MApN nu are tehnica în dotare, nici DGIA, pentru a intercepta persoane. Nu există posibilitatea ca MApN să execute interceptări ilegale”, a precizat Hăpău, fiind solicitat de către Comisia de anchetă să răspudă acuzaţiilor făcute de fostul ofiţer de contrainformaţii în cadrul DGIA, Doru Paraschiv.

Hăpău a spus că nu a avut informaţii despre existenţa comitetului de sprijin pentru Băsescu invocat de Paraschiv şi s-a declarat convins că nu a existat un asemenea comitet.

„DGIA nu are atribuţii pe linia alegerilor. În 25 de ani, de când activez în Direcţie, nu am avut informaţii care să vizeze vreo campanie electorală, nici nu ai putea avea ingerinţă în modul în care se votează”, a declarat Hăpău, susţinând că Paraschiv nu are nicio probă.

În comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 urmează să fie audiată joi Elena Udrea.

(text: News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...