CTP: Ilan Laufer s-a autodetonat în direct, a comis un act de terorism de partid împotriva României

Data publicării:
laufer

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că este posibil ca PSD să declanșeze procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, după ce a refuzat numirea în funcție a doi miniștri și a procurorului-șef propus de Tudorel Toader pentru DNA.

„După părerea mea, se poate ajunge la suspendarea preşedintelui de către PSD”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24. Întrebat dacă se va ajunge, totuși, aici, jurnalistul a spus: „PSD e capabil de așa ceva oricând”. Și a argumentat: „După ce am văzut aseară, cu acel ins care s-a autodetonat în direct, acel domn Laufer, care a comis un act de terorism de partid împotriva României introducând în această încăierare politică un subiect de sensibilitatea, de delicatețea problemei antisemitismului, a victimelor Holocaustului, fără niciun fel de legătură, în mod evident, cu faptul că a fost respins la numirea în funcția de ministru, faptul că PSD a recurs la așa ceva, la o asemenea bombă murdară aruncată împotriva României, în ultimă instanță, un atentat care, din fericire, nu a reușit, pentru că imediat personalități și organizații evreiești atât din țară, cât și din străinătate s-au deliminat cu jenă de ceea ce a fost capabil să facă PSD prin dl. Laufer, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Aşa ceva nu se putea petrece pe vremea lui Iliescu, pe vremea lui Năstase, a lui Geoană, a lui Ponta. Nici pe vremea lui Ceauşescu. Un act atât de iresponsabil, indiferent de tensiunea încăierării politice, arată nivelul de degradare de neînchipuit la care a ajuns partidul în epoca Dragnea. Deci, ne putem aștepta în continuare la gesturi cel puțin la fel de hazardate, gesturi scelerate, din partea partidului lui Dragnea, între care și încercarea de a-l suspenda și a-l demite pe preşedintele Iohannis”.

Urmăriți comentariul complet al lui Cristian Tudor Popescu în materialul video de mai sus.

Citiți și: 

C.T. Popescu: Respingerea Adinei Florea era de bun simț. Probabil că PSD va spune că e un act de misoginism

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri