Dăncilă acuză parlamentarii europeni că sunt dezinformaţi: Nu există niciun act pentru amnistie

Data actualizării: Data publicării:
dancila2

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat astăzi, la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Le-a spus eurodeputaţilor că românii se simt nedreptăţiţi pentru că ţara lor nu face parte din spaţiul Schengen. Criticată de parlamentarii europeni, Viorica Dăncilă a trecut apoi la contraatac. Premierul Viorica Dăncilă i-a acuzat că sunt dezinformaţi, a spus că nu are pe masă niciun proiect pentru amnistie şi că Guvernul nu are nicio legătură cu modificările legislative privind justiţia.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat din nou că nu a venit în Parlamentul European ca să dea socoteală, ci pentru ca împreună să găsească soluţii.

"Domnule Preda, Guvernul României și premierul României nu critică Parlamentul European și Comisia Europeană. Eu am fost europarlamentar și întotdeauna am susținut atitudinea proeuropeană. După 9 ani în Parlamentul European în care nu am făcut scandal ca dvs, în care am făcut front comun cu toate soluțiile pozitive pentru instituțiile europene, nu pot să mă poziționez împotriva acestor instituții. Am criticat rezoluția pentru că am crezut și cred ca trebuie să avem această unitate de măsură. Ați vorbit de protestele din România din 10 august. Ce spuneți despre protestele din Franța? Ce atitudine aveți dvs? Eu nu am să mă refer la acest lucru pentru că Franța își ia propriile decizii. Dar Franța și nicun alt europarlamentar din Franța nu a venit să critice propria țară aici, în Parlamentul European. Cred că trebuie să avem încredere în instituțiile europene și atitudinea noastră contează pentru cetățenii care ne privesc. Ați făcut o afirmație legată de libertatea presei, vă asigur stimați colegi, că Guvernul României nu are nicio legatură cu acest aspect, dar asta înseamnă dezinformare, asta înseamnă ceea ce nu trebuieb să facem de acum încolo," a declarat Viorica Dăncilă

„Susţinem statul de drept, dar în acelaşi timp susţinem şi drepturile omului, şi drepturile celor care au suferit în urma unor decizii greşite din partea justiţiei”, a mai afirmat Dăncilă.

Ea a vrut să-l asigure pe Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, că Guvernul cunoaşte bine dosarele şi a subliniat că e nevoie de consens.

”În acelaşi timp, mă aşteptam ca un lider de grup politic să vină cu aprecieri legate de agenda europeană, nu pe probleme interne ale unei ţări care tocmai a preluat preşedinţia Consiliului UE. Pentru credibilitate, cred că trebuie să vorbim în cunoştinţă de cauză şi aş vrea să ştiu din partea lui Guy Verhofstadt ce reproşează Guvernului României. În acelaşi timp, îi solicit să-i lase pe români să hotărască singuri, să creadă în onestitatea lor şi să nu încerce să inducă propriile convingeri către români”, i-a spus ea liderului grupului ALDE.

Dăncilă a acuzat-o de dezinformare şi pe Ska Keller, copreşedinta grupului verzilor, care a spus că românii au ieşit în stradă pentru buna guvernare.

"Când privim România, găsim motive de îngrijorare. Mii de oameni au ieşit în stradă în România pentru a cere garantarea libertăţilor civile şi a unei bune guvernări. Problema este că nu sunt auziţi. Ba dimpotrivă, guvernul lucrează împotriva acestor libertăţi civile şi împotriva unei bune guvernări. Iar modificările legislative propuse vor duce la legalizarea de facto a corupţiei," a declarat Ska Keller, lidera grupului Verzilor din Parlamentul European.

”Cred că aţi fost dezinformată legat de buna guvernare”, i-a spus Dăncilă, prezentând câteva cifre care ar demonstra buna guvernare: creştere economică peste 4%, deficit economic 2,92%, şomaj sub 4%, investiţii crescute cu peste 10%.

”Cred că asta înseamnă buna guvernare şi cred că dezinformările unor colegi din Parlamentul European au indus această percepţie”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri