Dăncilă, în plenul PE: Românii resimt un tratament inegal faţă de România

Data publicării:
dancila

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat la Strasbourg priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Aceasta a făcut referire la inechităţile pe care românii le resimt din cauză că ţara lor nu face parte din spaţiul Schengen.

„Ne dorim o Uniune mai democratică, deci vom promova egalitatea de tratament la care aspiră toate statele membre şi toţi cetăţenii europeni. Acest aspect este esenţial pentru încrederea cetăţenilor faţă de proiect european. Vă spun acest lucru din perspectiva cetăţenilor români pe care îi reprezint în calitate de prim-ministru şi care, în pofida ataşamentului lor foarte puternic faţă de Uniune, resimt un tratament inegal faţă de România, în special atunci când ţara noastră este criticată pentru specte care sunt fireşti în alte state membre sau când României i se impun anumite condiţionalităţi care nu există în alte ţări. Românii resimt inechitate când văd că ţara lor e ţinută în afara spaţiului Schengen şi vreau să mulţumesc cu această ocazie domnului preşedinte Jean-Claude Juncker şi domnului preşedinte Antonio Tajani pentru susţinerea totală pe care ne-o oferă pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, a afirmat Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European.

Dăncilă a precizat că viziunea României pentru preşedinţia Consiliului Uniunii este structurată în jurul coeziunii.

Ea a prezentat pilonii preşedinţiei române:

- Europa convergenţei e primul pilon de acţiune al preşedinţiei României şi are în vedere asigurarea creşterii economice, dezvoltarea socială, reducerea decalajelor, conectivitate şi competitivitate.

- Al doilea pilon va fi Europa siguranţei.

”Suntem în faţa unor provocări de securitate ce ameninţă siguranţa cetăţeanului. Vom trata cu toată seriozitatea gestionarea iniţiativelor privind fluxurile migratorii, lupta împotriva terorismului, protejarea cetăţenilor în spaţiul virtual, precum şi consolidarea cooperării judiciare în materie civilă şi penal”, a afirmat Viorica Dăncilă.

- Al treilea pilon - Europa actor global

Dăncilă a spus că România va promova întărirea cooperării în apărare şi securitate ale UE, în strânsă cooperare cu NATO, precum şi avansarea politicii de extindere a UE.

- Al patrulea pilon - Europa valorilor comune.

”Pentru a stimula coeziunii politicii europene, ne propunem să promovăm intens principiile şi valorile ce ne unesc. Trebuie să şi combatem rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul, antisemitismul sau discursul bazat pe ură”, a susţinut Viorica Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri