Doi lideri PSD vor să modifice Codul penal. Cei care jignesc un om politic ar putea ajunge la închisoare

Data actualizării: Data publicării:
codrin stefanescu

Insulta și calomnia ar putea redeveni fapte penale. Iar cei care jignesc un om politic sau un judecător ar putea ajunge în spatele gratiilor. Asta isi doresc doi lideri ai PSD, Codrin Ştefănescu şi Eugen Nicolicea, care vor sa modifice Codul penal în acest sens. Ei susțin că s-au săturat ca politicienii să fie înjuraţi de fiecare dată când ies în public. Aleșii Opoziției susțin că PSD ar dori să pună pumnul în gură celor care li se opun. Înainte de dezincriminarea faptei, pedeapsa putea ajunge până la 3 ani de închisoare.

Pentru a-i pedepsi pe toți cei care adresează injurii în spațiul public, inclusiv la adresa politicienilor, social-democraţii anunţă că insulta ar putea redeveni infracțiune și pedepsită ca atare.

Activiştii ăştia social, plătiţi regeşte, că mulţi dintre ei nu au un loc de muncă concret, doar o perturbă pe banii care îi primesc pentru treaba asta. Cât să mai tolerăm? Azi vin şi vandalizează intrarea în Ministerul de Justiţie, au vandalizat casele unor oameni politici, ale unor jurnalişti, mâine, poimâine intră şi în casă. Unele legi trebuie modificate foarte urgent, cum e aia cu ultrajul. Da, o vom modifica şi repede”, a declarat Codrin ştefănescu, secretar general PSD .

Aţi văzut o mie de cazuri în care poliţişti, judecători, procurori, ca să nu zic şi demnitari, sunt înjuraţi, insultaţi pe motiv că nu are nimeni ce le face şi evident că trebuie reformulat. Susţineţi această modificare? Bineînţeles că o susţin”, spune Eugen Nicolicea, deputat PSD.

Initiațiva social-democraților de a modifica din nou Codul Penal este criticat aspru de reprezentanții opoziției parlamentare.

„Este halucinant în opinia mea. PSD se simte ameninţat de cetăţenii de rând, care au ajuns să-i critice. Dacă spui Ciuma roşie se va putea considera că e insultă, ne vor da o listă, cum era pe vremuri în vremea cenzurii, o listă de cuvinte interzise”, spune Stelian Ion, deputat USR .

Nu ştiu ce să mai scornească să pună pumnul în gură tuturor celor care îndrăznesc să gândească altfel”, afirmă Raluca Turcan, deputat PNL .

Insulta şi calomnia au fost dezincriminate din Codul Penal în 2006, însă Curtea Constituţională nu a fost de acord şi a declarat procedura neconstituţională. Parlamentul nu a mai pus în acord textul Codului Penal cu decizia Curții.

Văd că fiecare îşi face legea lui în ţara asta. Curtea avea atunci în vedere modul în care s-a întâmplat dezincriminarea despre care vorbim, procedura a fost avută în vedere de Curte, nu la infracţiunea în sine. Dacă vor să reintroducă insulta şi calomnia, nu au decât să o facă, politica penală le aparţine, dar pentru presă ar fi un semnal de alarmă pentru că împotriva presei ar fi în primul rând, nu împotriva celor care înjură pe stradă”, spune Augustin Zegrean, fost judecător CCR.

Propunerea de reincriminare a calomniei si insultei ar putea fi depusă la Parlament, la inceputul lunii februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri