Dragnea îl critică din nou pe Iohannis: Când merge la astfel de întâlniri, trebuie să facem analize, evaluări

Data publicării:
juncker si iohannis_fb iohannis

În plan intern, deşi Preşedintele şi Guvernul păreau să fi îngropat securea războiului - la întâlnirea de la începutul săptămânii, conflictul s-a reaprins - pe linie de partid. Liviu Dragnea l-a criticat azi pe şeful statului că nu cere Parlamentului sau Guvernului un punct de vedere înaintea reuniunilor Consiliului European la care participă. Şi l-a numit pe Klaus Iohannis „lup moralist", în contextul participării preşedintelui la reuniunile liderilor europeni din Bulgaria.

Liviu Dragnea: „Acolo (la reuniunea Consiliului European, n.r.) se discută despre chestiuni care ţin foarte mult de economia României, de măsuri economice, de măsuri care sunt în zona guvernamentală şi unele sunt în zona parlamentară. Când preşedintele merge la astfel de întâlniri, noi începem să facem analize, evaluări, consultăm oameni cu calităţi de-astea, extrasenzoriale, cam ce spune, cam ce ar putea să spună, cam ce gândeşte. Că poate se întoarce şi trebuie să luăm nişte decizii şi noi nu ştim, că nici după ce se întoarce noi nu aflăm.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Deci este un fel de lup moralist. Dacă noţiunea de mandat pe care ar trebui să îl ceară de la înălţimea funcţiei este prea mult, ar trebui măcar o consultare. Niciun om, indiferent ce capacitate are, nu le poate şti pe toate. Şi atunci e bine să te consulţi în Guvern, în Parlament, pentru că acolo trebuie să vorbeşti ceva.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri